Mesajul Simonei Halep după ce Ashleigh Barty a câștigat Australian Open: Sunt atât de fericită pentru tine

Publicat: 29 ian. 2022, 14:44, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Mesajul Simonei Halep după ce Ashleigh Barty a câștigat Australian Open: Sunt atât de fericită pentru tine

Simona Halep a felicitat-o pe Ashleigh Barty după ce lidera mondială, favorită a fanilor și prietenă a româncei, a câștigat titlul de la Melbourne.

„Felicitări, prietena mea! Uimitoare performanță! Sunt atât de fericită pentru tine”, a scris Halep pe Instagram.​

Ashleigh Barty și-a respectat statutul de mare favorită și a devenit campioană la Australian Open. Lidera mondială i-a încântat pe fani cu jocul ei variat și a trecut de americanca Danielle Collins revenind de la 1-5 în setul secund.

După o oră și 27 de minute, Barty a învins-o pe Collins (30 WTA, cap de serie nr. 27), scor 6-3, 7-6(2). Este al treilea titlu de Grand Slam cucerit de lidera mondială (după Roland Garros 2019 și Wimbledon 2021).

Barty nu a pierdut niciun set la Australian Open şi devine prima sportivă din Australia care câştigă acest Grand Slam din 1978, de la Christine O’Neill.

Danielle Collins s-a aflat pentru prima oară într-o finală de Grand Slam.

Barty va primi un premiu de 2,875 de milioane de dolari australieni (1,82 de milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA. Collins va încasa un premiu de 1,575 de milioane de dolari australieni (996.500 de euro) şi 1.300 de puncte WTA (va urca până pe locul 10 în ierarhia mondială).

Simona Halep nu și-a putut apăra punctele câștigate la ediția de anul trecut de la Australian Open (a ajuns până în sferturi în 2021), iar acest lucru se traduce printr-o cădere în clasamentul WTA.

Cu 2117 puncte, Halep se află pe locul 23, înregistrând o coborâre de opt locuri în ierarhia mondială.

Simona a părăsit Grand Slamul de la Melbourne în faza optimilor, sportiva noastră fiind învinsă de Alize Cornet (6-4, 3-6, 6-4) după un meci epuizant de două ore și 33 de minute.