METEO Alertă cod galben de ninsori și viscol în Moldova și Transilvania

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol valabile până marţi în zonele de munte dar şi în cea mai mare parte a Moldovei şi estul Transilvaniei.

Pe parcursul zilei de luni, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

De asemenea, de luni de la ora 13:00 până marţi la ora 8:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben de polei, valabilă până marţi dimineaţa, local, în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi în cea mai mare parte a judeţului Tulcea. În aceste zone, temporar vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, care vor determina depuneri de polei.

Totodată, a fost emisă şi o informare vizând precipitaţii moderate cantitativ şi polei pentru intervalul 27 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 8:00.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est şi izolat în restul teritoriului, atenţionează ANM.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...