Metodă de tratare a cancerului renal, în premieră mondială

Publicat: 09 ian. 2023, 12:00, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Metodă de tratare a cancerului renal, în premieră mondială

Unei femei i s-au detectat șase tumori la rinichi: trei la dreptul și trei la stângul, în octombrie 2021. Pacienta a fost preluată de medici, care au aplicat o metodă de tratare a cancerului renal, în premieră mondială. Acum, pacienta este perfect sănătoasă.

O femeie din Toulouse, Franța, în vârstă de 68 de ani, este prima pacientă cu cancer la rinichi tratat în afara corpului său, această performanță medicală aparținând medicilor de la  Centre Hospitalier Universitaire (CHU) Toulouse, transmite Sante magazine.

În octombrie 2021 i s-au detectat 6 tumori la rinichi: 3 la dreptul și 3 la stângul. Pacienta a fost preluată de medici imediat, chiar dacă tumorile erau de o agresivitate scăzută. Pacienta a fost tratată prin termoablație transcutanată: cu o sursă de căldură introdusă prin piele, medicii au eliminat tumorile. Dar nu le-au distrus pe toate, din cauza imposibilității de a ajunge la ele. Astfel, rinichiul stâng a rămas cu cele 3 tumori. În plus, metoda folosită i-a afectat uretra.

Metodă de tratare a cancerului renal, în premieră mondială

În aceste condiții, chirurgii de la CHU Toulouse au ales o altă soluție pentru a distruge tumorile care nu au putut fi eliminate: extragerea rinichiului stâng cu asistență robotică, realizarea abalației celor trei tumori și implantarea rinichiului în corpul pacientei. Uretra trebuia să fie implantată odată ce rinichiul stâng  a fost tratat.

Această soluție complexă a fost un succes, evitându-se chirurgia invazivă clasică.

Astfel, medicii au reușit să conserve ambii rinichi ai pacientei și să asigure și buna funcționare a uretrei.

Pacienta este bine, nu a avut nevoie de o lungă convalescență și a revenit în scurt timp la viața normală.