Mici și burgeri cu foiță de aur vânduți de șeful PSD Câmpia Turzii

Publicat: 13 apr. 2023, 19:53, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Mici și burgeri cu foiță de aur vânduți de șeful PSD Câmpia Turzii
Sursă foto: Antena 3

Șeful PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, are un restaurant în Cluj, unde, recent a introdus în meniu un preparat cu totul aparte: mici cu foiță de aur.

Liderul PSD și-a promovat noile preparate pe rețelele sociale.

”La doar 250 de lei puteți să mâncați cel mai bun burger cu aur. Așa arată cel mai bun burger din România”, spune el într-un video pe TikTok.

Prețul unui mic pornește de la 100 de lei, iar muștarul nu este inclus în preț.

”E pentru prima dată când clienții au cerut așa ceva și noi le-am oferit. Un mic e 100 de lei. Muștarul nu e inclus în preț”, a spus Avram Gal pentru Antena 3.

Întrebat cine cumpără astfel de produse, politicianul a spus că IT-iști și oamenii de afaceri.