Mii de controale și sute de amenzi în minivacanța de 1 mai. Principalele nereguli  

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 229 de amenzi, care au însumat 1,356 milioane de lei, în timpul acţiunilor de control derulate la nivel naţional, în perioada 29 aprilie – 1 mai, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), publicate luni.

Conform sursei citate, în intervalul menţionat, în România au fost verificate 1.944 de obiective autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

„Abaterile constatate de inspectorii ANSVSA au fost sancţionate prin aplicarea a 229 de amenzi contravenţionale, care au totalizat 1.356.200 de lei. Trei unităţi au primit ordonanţă de suspendare a activităţii până la remedierea deficienţelor: un fast-food (pentru neîntreţinerea a igienică a spaţiilor şi a ustensilelor de lucru) şi două restaurante (pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi nerespectarea condiţiilor de igienă). Detaliat, în perioada 29 aprilie – 1 mai, controalele inspectorilor ANSVSA au vizat: 1.055 de unităţi de alimentaţie publică, 143 de pensiuni turistice, 24 de unităţi de tip catering, 63 de unităţi de cofetărie/patiserie, 62 de laboratoare de cofetărie, 91 de unităţi tip supermarket/hipermarket, 265 de magazine alimentare şi 241 de alte tipuri de unităţi”, se arată în comunicatul ANSVSA remis AGERPRES.

Pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare şi a proteja sănătatea consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari au controlat condiţiile de igienă în care sunt recepţionate, depozitate, preparate şi valorificate diverse sortimente de produse alimentare şi preparate culinare destinate consumului uman.

De asemenea, a fost confiscată şi denaturată o cantitate de 486 kg de produse alimentare (carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte, produse lactate şi produse de patiserie şi cofetărie), produse care prezentau un potenţial risc pentru sănătatea consumatorilor.

Potrivit sursei citate, cele mai frecvente neconformităţi constatate au fost cele privind respectarea normelor şi cerinţelor de igienă, urmate de cele privind etichetarea şi a cerinţelor de temperatură pentru depozitarea şi comercializarea produselor alimentare.

ANSVSA precizează că această acţiune a avut şi o componentă de consiliere şi îndrumare a agenţilor economici verificaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...