Militarii NATO au descoperit deliciile, dar și farmecul României

Publicat: 06 apr. 2024, 15:09, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Militarii NATO au descoperit deliciile, dar și farmecul României
Militari NATO despre mâncarea din România

Pregătirea în bazele din România a militarilor NATO reprezintă, pentru ei, nu numai o ocazie de îmbunătățire a tacticilor și procedurilor de luptă. Așa cum ne-au mărturisit, este și un bun prilej de a descoperi România, cu tot ce are ea mai bun.

Căpitanul Jon Ferreira, comandantul unei companii portugheze dizlocate în România încă din luna noiembrie ne-a spus: „Am descoperit că românii nu sunt așa de diferiți de noi, portughezii, cum ne-am imaginat. Avem, cumva, aceleași rădăcini. Poate de aceea ne e foarte ușor să ne împrietenim cu românii, ca, dealtfel, și cu francezii”.

Cât despre mâncarea românească, comandantul portughez a povestit:„ am încercat micii (n. red. – denumirea a pronunțat-o, cu mult farmec, missi), ca și multe alte mâncăruri, și mi-au plăcut. Dar cred că cel mai mult mi-au plăcut papanașii, aici, în România”.

Aceeași preferință o are și căpitanul Jocelyn, din Franța. „La sfârșit de săptămână, când avem mai mult timp liber, încercăm să cunoaștem țara dumneavoastră, România. Am gustat din toate mâncărurile tradiționale. Papanașii au fost foarte buni”.

În altă ordine de idei, el a ținut să precizeze că „ am vizitat mai multe orașe din România. Ne-am vizitat noii prieteni români din Craiova, din București, și chiar din zone de munte. Am fost la Sfântu Gheorghe, iar săptămâna viitoare voi merge la Vatra Dornei. Sunt multe orașe frumoase de vizitat și peste tot am simțit ospitalitatea românilor!”, a spus comandantul francez. El se află în România deja de mai multe luni.

Militarii din Macedonia de Nord preferă, mai degrabă, micii și cârnații tradiționali, precum și afumăturile. „Seamănă destul de mult cu preparatele noastre tradiționale și e plăcut să îți amintești de casă”, a povestit unul dintre ei. Militarul se află în România de câteva luni și apreciează în mod deosebit condimentele, care nu lipsesc din nicio mâncare românească și căldura cu care este primit, oriunde se duce, în România.