Ministerul Sănătății reacționează în scandalul penal al publicării datelor de pe platforma națională de vaccinare

Datele publicate de consilierul Ministerului Sănătății, acțiune în urma căreia s-a declanșat o cercetare penală, ar fi fost de fapt publice, susțin reprezentanții ministerului. Mai mult, chiar Corpul de control al primului – ministru ar fi certificat acest lucru.

Ministerul Public a primit o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare făcute de corpul de control al Sănătății la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea.

Controlul a fost demarat în urma mai multor sesizări primite şi a vizat modul în care a fost accesat Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, baza de date la care a avut acces Ştefan Voinea, consilier onorific al ministrului Vlad Voiculescu.

Ministerul Sănătății ia apărarea consilierului Voinea

În replică, într-un comunicat de presă transmis vineri de MS vineri se arată că verificările angajaților Cancelariei Prim-Ministrului arată că nu s-ar fi produs vreo ilegalitate. Erau vizate  gestionarea Platformei naționale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și a Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV)

„Accesul Ministerului Sănătății în RENV a fost limitat la date statistice, fără caracter secret, adică la informații publice, care pot fi accesate de orice persoană”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă, după control.

MS a făcut noi precizări, vineri, cu privire la natura informațiilor ce au ajuns să fie cunoscute de către consilierul onorific Ștefan Voinea și care mai apoi au fost publicate pe pagina data.gov.ro.

„Conform legii, informațiile pot fi secret de stat (secretizate prin HG) sau secret de serviciu, secretizate prin act al conducerii unei persoane juridice. În speță, baza de date RENV nu avea niciun grad de secretizare, fiind prin urmare publică”, transmite MS.

Potrivit comunicatului de presă citat, MS arată că orice informație publică poate fi accesată de către orice persoană, fără a justifica un interes.

„Prin urmare, consilierul onorific, investit prin actul de numire cu exercițiul autorității de stat (actul de numire se publică în Monitorul Oficial) avea dreptul să acceseze baza de date RENV fără nicio formalitate suplimentară. În cazul în care ar fi existat un grad de secretizare, acest grad de secretizare ar fi trebuit adus la cunoștința oricărei persoane ce se afla în situația de a accesa acele date sau care ar fi dorit să acceseze acele date și, așa cum prevăd dispozițiile legale, ar fi necesitat obținerea unui certificat ORNISS în prealabil”, se mai arată în comunicat.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Camera Deputaților dezbate un proiect de lege care promite să redefinească drepturile angajaților care aleg să participe la studii clinice. Camera Deputaților, prin Comisia pentru...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...