Miniştrii Energiei din UE vor discuta plafonarea preţului gazului

Miniştrii Energiei din UE vor discuta opţiunile pentru a ţine sub control creşterea preţurilor, inclusiv o plafonare a preţului gazului şi linii de credit de urgenţă pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei, se arată într-un document consultat de Reuters şi elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene.

În 9 septembrie este programată reuniunea miniştrii Energiei din UE pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze.

În document, consultat de Reuters, se arată că printre opţiunile luate în calcul de oficialii UE se află o plafonare a preţului gazului folosit pentru producerea electricităţii, sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii.

De asemenea, miniştrii Energiei din UE vor lua în considerare oferirea urgentă de „un sprijin pan-european, sub forma unei linii de credit” pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei care se confruntă cu apeluri în marjă ridicate.

Duminică, Finlanda şi Suedia au anunţat că intenţionează să ofere garanţii de lichiditate de miliarde de euro companiilor din energie, în contextul preţurilor ridicate.

Orice politici de urgenţă ale UE vor trebui probabil să fie propuse de Comisia Europeană, care în prezent elaborează propunerile.

Conform documentului, miniştrii Energiei din UE vor discuta posibila plafonare a limitelor marjei pe care o pot solicita bursele de energie, şi o suspendare temporară a pieţelor europene de instrumentele financiare derivate pe produse energetice.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

„Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european, şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, a afirmat oficialul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...