Miniștrii francezi se îmbracă în haine groase ca să convingă populația să facă economii la energie electrică

După ce mai mulți membri ai guvernului francez, aici fiind implicat și premierul, au apărut în fața opiniei publice cu helănci, pulovere pe gât, hanorace, a venit și rândul președintelui Emmanuel Macron să iasă la prim-plan încotoșmănat cu același gen de pulover: pe gât.

Să treacă în rând, cum ar veni. Toate aceste demersuri cu purtatul unor haine groase de iarnă sunt pentru a convinge populația că trebuie să înțeleagă exemplul lor și să facă același lucru. Adică vorbim despre o sobrietate energetică. Adică, oamenii, la fel ca ei, trebuie să facă economii la energia electrică.

Regula pe care vor s-o impună este ca temperatura folosită la încălzire să fie de 19 grade Celsius și francezii să nu mai fie risipitori. Ideea cu hainele groase i-a aparținut lui Bruno Le Maire, ministrul Economiei, Finanțelor și Suveranității Industriale și Digitale, care a și pus-o în practică prima dată, apărând îmbrăcat în pulover pe gât.

El a și declarat în legătură că această alegere: „Nu mă veți mai vedea cu cravată, ci cu pulover pe gât. Și cred că va fi foarte bine, ne va permite să economisim energie, să dăm dovadă de sobrietate!” îl citează BFMTV. L-au urmat, apărând îmbrăcați cu haine de iarnă, ceilalți miniștri, precum și premierul Elisabeth Borne, care a fost îmbrăcată prima dată într-o haină de iarnă la o întâlnire cu primarul ecologist din Lyon.

Tema întâlnirii era tocmai sobrietatea energetică. Apoi, a îmbrăcat alte jachete și pulovere groase. Desigur, această situație a fost taxată de opoziție, deputatul Marine Le Pen catalogând-o drept „o „comunicare” fără speranță și „politică pentru proști”. „Nu au suficientă încălzire? Să poarte cașmir!”, l-a apostrofat ea pe ministrul Bruno Le Maire pe rețelele de socializare.

De asemenea, ea l-a acuzat pe ministrul în cauză că este „Marie-Antoinette”. Un consilier s-a arătat și el împotriva demersurilor miniștrilor: <<O postură paternalistă. Este grotesc. Intenția mi se pare lăudabilă, dar această postură este paternalistă. Există o latură „copilul meu, fă ca părinții tăi’, pune-ți puloverul mai gros”>>.

Apariția lui Macron s-a vrut una de solidaritate. Dar a stârnit și numeroase comentarii negative în spațiul public. Deocamdată, francezii sunt împărțiți în douî tabere în legătură cu opiniile despre puloverele pe gât ale protipendadei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...