Ministrul Finanțelor acuză PSD că plătește o campanie de a nega efectele coronavirusului: Ar trebui traşi la răspundere aceşti oameni

Publicat: 30 iul. 2020, 11:46, de Mihaela Ionescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Finanțelor acuză PSD că plătește o campanie de a nega efectele coronavirusului: Ar trebui traşi la răspundere aceşti oameni

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că social-democrații plătesc o campanie de negare a efectelor virusului SARS-CoV-2 și a precizat că cei care au lăsat rezervele statului goale ar trebui să răspundă penal.

”A fost o campanie în care s-au băgat foarte mulţi bani şi foarte puternică. O văd peste tot. Nu cred că cineva, în special cu sigla PSD, nu cred că cineva postează lucruri pe gratis, nu sunt oameni în ziua de astăzi care fac lucruri gratis şi publicaţii online. Mă refer la PSD. Clar, a avut o campanie de a nega efectele acestui virus. Plăteşte o campanie de a nega efectele acestui virus, sunt cei care au spus în plină pandemie, când am vrut să prelungim starea de urgenţă prima oară, că nu este nevoie. A fost un act criminal, eram în plină pandemie”, a declarat Florin Cîţu, la Digi 24, miercuri seară.

Cîțu acuză adversarii politici că nu au dorit prelungirea stării de alertă.

”Nu au vrut să prelungească starea de alertă, au fost cei care au cerut de fiecare dată să nu se mai poarte mască în spaţiu public, ne dădeau exemple din alte ţări… Uite că virusul există, situaţia este gravă, sunt ţări în toată Europa care revin asupra acestor măsuri. Şi toată această campanie nu ajută. Ar trebui traşi la răspundere aceşti oameni. Şi am mai spus: dacă pesediştii nu s-ar ascunde în spatele declaraţiilor politice, cred că jumătate dintre ei erau astăzi în puşcărie”, a mai declarat ministrul.

Ministrul de Finanțe mai spune că ar trebui să răspundă penal cei care au lăsat goale rezervele statului.

”Aştept în continuare instituţiile statului, să-şi facă datoria, să investigheze pe cei care au lăsat rezervele statului pe zero. Pentru că atunci când noi am venit toate erau toate pe zero. Cei care au lăsat rezervele statului pe zero trebuie să răspundă penal pentru aşa ceva”, a mai precizat Florin Cîţu.