Ministrul Justiției spune că Dosarul 10 august nu se termină aici

Publicat: 05 mart. 2021, 12:41, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Justiției spune că Dosarul 10 august nu se termină aici

Într-o conferință de presă susținută azi, ministrul Justiției, Stelian Ion, a făcut apel pentru așteptarea motivării deciziei Tribunalului București, prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a dosarului care îi viza pe foștii șefi ai Jandarmerie Române.

Eu văd la acest moment, și dacă văd eu văd mai mulți oameni care lucrează în domeniul dreptului, văd că există remedii și, la acest moment, mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Eu îmi doresc să avem lumină în acest dosar, în România și nu la CEDO. Prea mult am solicitat CEDO și de prea multe ori, în opinia mea, am primit condamnări. Îmi doresc să găsim rezolvare în instanțele și în sistemul judiciar din România”.

Ministrul Justiției a mai spus că cercetările privind faptele petrecute pe 10 August 2018 vor continua

Să avem răbdare să vedem acea motivare, de aici vor decurge multe răspunsuri. Cert este că dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT, s-a disjuns o parte către secția parchetelor militare și acea parte își va urma cursul. Va trebui să se continue ancheta în acea parte referitoare în principal la interacțiunile jandarmilor subordonați, interacțiunile directe cu manifestanții”.

Între timp, două asociații ale magistraților îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de încercare de manipulare a opiniei publice în cazul închiderii dosarului 10 August.

Joi, Consiliul Superior al Magistraturii a sezizat Inspecția Judiciară, după ce președintele, premierul, organizații neguvernamentale și politicieni au criticat faptul că o parte din dosarul „10 august” a rămas clasat.