Ministrul Justiției susține că e demis pentru a nu organiza concursuri la șefia DIICOT și DNA

Publicat: 02 sept. 2021, 10:42, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Ministrul Justiției susține că e demis pentru a nu organiza concursuri la șefia DIICOT și DNA

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi, că a primit semnale cum că „nu este în regulă” ca el să coordoneze procedura de selectare a candidaţilor pentru aceste funcţii de procuror de rang înalt, ci ar trebui făcută de altcineva, „pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut”.

Am început procedura de selectare a candidaţilor pentru aceste funcţii de procuror de rang înalt. În primul rând, este funcţia vacantă de mai mult timp de procuror şef DIICOT, sunt şi alte funcţii – şef de secţie la DIICOT, şefi de secţii la DNA, foarte importante. Am primit mai multe semnale de-a lungul timpului cum că nu e în regulă că un ministru USR sau eu în special aş putea coordona această activitate şi că nu ar trebui să o fac eu, ar trebui să o facă altcineva, pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut. Au fost semnale foarte clare în acest sens. Nu am spus lucrurile acestea răspicat, dar dacă lucrurile se desfăşoară într-o anumită cronologie şi se confirmă toate aceste lucruri, concluziile le putem trage„, a declarat Stelian Ion, la Ministerul Justiţiei.

El a adăugat că procedura de selecţie ar trebui să fie una transparentă şi în care instituţiile să dialogheze.

Este mai degrabă vorba nu despre un partid anume, este vorba despre maniera în care se discută. Eu văd această procedură ca una care trebuie să fie transparentă, una în care trebuie să colaboreze instituţiile, să dialogheze, pe cât le permite atribuţia legală, şi la finalul procedurii să fie nişte propuneri care să fie şi acceptate de preşedinte, care este cel care are ultimul cuvânt, să aibă şi girul Secţiei pentru procurori„, a spus ministrul Justiţiei.

Stelian Ion le-a transmis magistraţilor să nu accepte niciodată „semnale politice de niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară”.

Mesajul meu pentru procurori este acela să fie încrezători în activitatea lor, în forţele proprii, să nu accepte niciodată semnale politice de niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară. Noi, politicienii, suntem datori să le oferim tot sprijinul magistraţilor, nu doar procurorilor ci şi judecătorilor, să le oferim ce au nevoie din punct de vedere logistic pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de independenţă, imparţialitate. De aceea este foarte important ca la rectificarea bugetară, oricine ar fi ministru, să se aloce supele pe care le-am solicitat„, a afirmat ministrul.