Ministrul Muncii anunță reforme radicale pentru pensiile persoanelor cu handicap: Am identificat probleme serioase

Publicat: 08 sept. 2025, 19:11, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Ministrul Muncii anunță reforme radicale pentru pensiile persoanelor cu handicap: Am identificat probleme serioase

Ministrul Muncii, Florin Manole, a subliniat că sistemul de acordare a pensiilor persoanelor cu handicap prezintă deficiențe majore, ce necesită reformare urgentă. În urma analizelor recente, au fost descoperite dosare incomplete, documente falsificate și încadrări abuzive, dar și erori procedurale care afectează direct persoanele care au nevoie reală de sprijin.

Ministrul Muncii ia măsuri

Potrivit ministrului, proiectul aflat acum în transparență are ca scop principal reducerea fraudelor și asigurarea că beneficiarii reali primesc sprijinul corespunzător.

În plus, Florin Manole a menționat că reformarea sistemului va fi realizată prin consultări deschise și transparente, cu implicarea tuturor părților interesate.

„Am identificat probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap: dosare incomplete, documente falsificate, încadrări abuzive și erori procedurale. Aceste nereguli afectează direct persoanele care chiar au nevoie de sprijin. De aceea, proiectul pe care l-am pus în transparență, privind încadrarea în grad de handicap, are un scop clar: să reducem fraudele și să protejăm beneficiarii reali”, a spus Manole, conform Mediafax.

Consultări deschise pentru transparență

Pentru a asigura o informare corectă și pentru a preveni dezinformările, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) va prelua toate întrebările legitime și va organiza dezbateri publice.

Florin Manole a precizat că instituția va pune la dispoziție un call center și o adresă de e-mail dedicate cetățenilor care doresc clarificări. Obiectivul declarat este crearea unui sistem bazat pe încredere, responsabilitate și respect față de drepturile celor vulnerabili.

„Vrem un sistem bazat pe încredere, responsabilitate și respect pentru drepturile celor vulnerabili”, a conchis ministrul.

Încurajarea plăților prin card

Pe lângă reformele privind pensiile persoanelor cu handicap, ministrul Muncii a abordat și problema costurilor ridicate legate de plata pensiilor prin Poștă. Florin Manole a explicat că pentru jumătate dintre pensionarii care își ridică pensia cash, cheltuielile sunt de zece ori mai mari comparativ cu comisioanele bancare pentru cei care optează pentru card.

În acest context, ministrul dorește să încurajeze cât mai mulți pensionari să primească pensia în cont, fără a impune măsuri restrictive.

„Ideea noastră este, şi trebuie să o spun de la bun început, de a nu obliga pe nimeni. Nu sunt adeptul măsurilor restrictive şi îngrădirii libertăţilor cetăţenilor, dar cred că trebuie să încurajăm din ce în ce mai mulţi pensionarii, şi se întâmplă asta în mod natural, vă spuneam că jumătate dintre pensionari îşi iau acum pensiile pe card, deci cealaltă jumătate trebuie încurajată ca, în cât mai mare măsură, să opteze pentru această variantă, care este mai rapidă, este fără mari bătăi de cap din punct de vedere organizatoric”, a explicat Florin Manole.