Ministrul Petre Daea apelează la prieteni pentru porcul de Crăciun

Publicat: 03 dec. 2022, 08:30, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Petre Daea apelează la prieteni pentru porcul de Crăciun

Ministrul Agriculturii Petre Daea spune că se va aproviziona cu porcul de Crăciun de la un prieten și nu din supermarket. El îi îndeamnă pe români să facă la fel: să cumpere de la producătorii locali.

„Porcul îl cumpăr de la un prieten. Românii noștri știu să crească porci, știu să-i pregătească. Îl iau cu cât mi-l dă. Văd palmele bătătorite de muncă. Să vă duceți în piețe și să luați produse de la românii noștri. (…) Vreau să vă spun că am fost în Spania și mi-a atras atenția un consilier economic de acolo: Domnule ministru, haideți să vedeți ceva extraordinar de important. Toate produsele pe care le au spaniolii și dacă sunt aceleași produse luate din alte țări… ale lor sunt la un preț mai mare și spaniolii se duc tot către produsele lor. De ce? Să susțină producția internă. Este o atitudine pe care o au acolo, față de țară, față de producătorii lor”, a declarat Petre Daea, joi, la Antena 3 CNN.

În prezent, prețul cărnii de porc cumpărate de la gospodăriile populației este de circa 15 lei/kg (porc în viu), în timp ce în supermarket depășește 30 lei/kg.

Citeste si Au tăiat și pârjolit porcul sus pe bloc. Noua modă la români