Ministrul Sănătății: Testarea persoanelor refugiate din Ucraina ”va fi prioritară”. ”Există suficiente teste rapide”

Publicat: 25 feb. 2022, 11:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Sănătății: Testarea persoanelor refugiate din Ucraina ”va fi prioritară”. ”Există suficiente teste rapide”
alexandru rafila

Ministrul Sănătății a anunțat, joi, că testarea persoanelor refugiate din Ucraina reprezintă o prioritate și că există teste suficiente care vor fi trimise rapid în teritoriu. „Există suficiente teste rapide la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi le vom trimite rapid în teritoriu. Iar testarea acestor persoane va fi prioritară şi e normal să fie aşa, astfel încât să nu favorizăm în niciun fel transmiterea infecţiei cu noul coronavirus. Lucrurile trebuie ţinute sub control şi din acest punct de vedere”, a explicat ministrul Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai precizat că a avut loc o întâlnire cu prim-ministrul Ciucă și o discuție cu reprezentanții DSP-urilor și prefecții județelor din zona de graniță cu Ucraina referitoare la măsurilor necesare în cazul unui eventual val de refugiați.   

”…Trebuie să găsească şi un răspuns din punct de vedere al asigurării condiţiilor de asistenţă medicală, pe de o parte, şi pe de altă parte din punct de vedere al sănătăţii publice, pentru că vin dintr-o ţară unde sunt diverse probleme. Trebuie să găsim o soluţie, să-i testăm, să-i vaccinăm, dacă este cazul, Şi, bineînţeles, trebuie să iniţiem şi demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină şi de completarea acelui formular electronic. (…) Trebuie să le oferim cazare, pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să le oferim condiţii de acces la servicii de sănătate, nu numai de urgenţă pentru că pot să aibă şi alte patologii care necesită consulturi, medicaţie etc. Ori, lucrul acesta a trebuit organizat. Au participat şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, deci am făcut un soi de parcurs, astfel încât în zilele următoare să putem să operaţionalizăm complet acest sistem”, a precizat ministrul Rafila.  

De asemenea, ministrul Rafila a anunțat că sunt inventariate capacitățile de cazare din zonele limitrofe, inclusiv cele hoteliere în cazul în care va fi necesară carantinarea unui număr mare de persoane, în prima parte a pandemiei. Aceste acțiuni se vor derula în județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Galați, Vaslui și Tulcea. În ceea ce priveşte resursele financiare, ministrul a afirmat că există o astfel de alocare, deoarece trebuie asigurate toate condiţiile, „inclusiv masa acestor oameni”.