Ministrul Turismului nu e încantat de cum arată stațiunea Costinești

Publicat: 11 apr. 2023, 22:25, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Turismului nu e încantat de cum arată stațiunea Costinești
Sursă foto: sinditour.ro

Ministrul Turismului nu se arată încantat de cum arată stațiunea Costinești. Mai mult, acesta crede că situația din acea stațiune reprezintă o pată neagră pentru turismul românesc.

Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a tras aceste concluzii în urma vizitei efectuate la stațiunea Costinești. Oficialul atrage atenția asupra siguranței turiștilor.

„Am vizitat toate stațiunile de pe litoral. Am început de la Mangalia și m-am oprit în Constanța. Lucrurile, în linii mari, arată bine, din punctul meu de vedere.

La Neptun și la Olimp, dar și în cele două Eforii există în desfășurare lucrări, dar care se vor încheia până la începutul sezonului. În schimb, la Costinești, situația este îngrijorătoare, mai ales în ceea ce privește siguranța turiștilor”, a spus Cadariu pentru Antena 3.

La scurt timp după vizita ministrului au fost efectuate mai multe controale în stațiunea Costinești.

Inspectorii de la Direcția Generale Turism au constatat o serie de nereguli identificate la nivelul structurilor de cazare și a celor de alimentație publică, dar și lipsa de salubrizare a spațiilor publice au fost constatate și de inspectorii delegați ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT).

„O primă serie de măsuri de remediere trebuie implementată până la deschiderea sezonului estival! În caz contrar, vom fi nevoiți să recurgem la retragerea clasificării turistice, care duce la sistarea activității economice a operatorilor de profil din Costinești.

Sper să nu ajungem și la retragerea atestării de stațiune turistică de interes național.

Din acest motiv, îmi doresc să facem front comun: ministerul, primăria și BTT, precum și toate instituțiile cu rol de control în această speță, astfel încât siguranța turiștilor să fie garantată.

În următoarea perioadă, vom avea controale la toți operatorii economici din Costinești care sunt clasificați de noi și, acolo unde se impune, reiterez faptul că vom retrage dreptul de a desfășura activități turistice”, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

„Situația pe care am găsit-o în Costinești reprezintă o pată neagră asupra întregii imagini a destinației turistice România.

Avem stațiuni care se dezvoltă frumos și care investesc, fiind exemple de bună practică, dar nu ne putem preface că nu le vedem și pe cele care nu ne fac cinste și care chiar ne trag în jos”, a mai spus ministrul Cadariu.