Fostul prefect Morega a sfidat iar legea! Poliția l-a prins a cincea oară fără permis. Era la ambasada Rusiei

Publicat: 10 mart. 2024, 17:43, de Cristian Matache, în News , ? cititori
Fostul prefect Morega a sfidat iar legea! Poliția l-a prins a cincea oară fără permis. Era la ambasada Rusiei

Dan Ilie Morega are permisul de conducere retras din motive medicale. Asta nu-l împiedică să încalce legea.

Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a fost surprins din nou alături de mașina sa în București, în zona Ambasadei Rusiei, deși îi fusese retras permisul de conducere după ce medicii au constatat că nu mai îndeplinește condițiile pentru a șofa pe drumurile publice. Imaginea care l-au surprins pe Morega au fost publicată duminică după-amiază pe Facebook de către Sunclick.

În fotografie, fostul prefect de Gorj apare alături de mașina sa și conversând cu doi jandarmi. Se pare că aceste imagini au fost realizate în fața sediului Ambasadei Rusiei, unde se pare că Morega ar fi condus. După ce aceste imagini au devenit virale, Brigada Rutieră din cadrul Poliției Capitalei a anunțat că a deschis un dosar de cercetare „in rem”.

Poliția Rutieră a emis o declarație în care se menționează că, în conformitate cu articolul 335 alineatul 2 din Codul Penal, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost retras permisul de conducere constituie o infracțiune, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Autoritățile desfășoară investigații pentru a stabili situația de fapt și pentru a lua măsurile legale corespunzătoare.

Dan Ilie Morega a fost depistat de patru ori conducând în ciuda faptului că îi fusese retras permisul de conducere din motive medicale, de trei ori în județul Gorj și o dată în județul Mehedinți. La sfârșitul lunii februarie, el a fost internat în secția de Psihiatrie pentru a fi supus unei expertize care să determine dacă mai poate conduce vehicule. În urma expertizei, i s-a interzis să mai conducă timp de 6 luni și i s-a recomandat un tratament. Cu toate acestea, Morega a declarat că intenționează să reia conducerea mașinii după ce va trece o lună de la externare și va urma un tratament.