Nemții activează planul de urgenţă, de frică că Rusia le taie gazele  

Publicat: 30 mart. 2022, 13:58, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Nemții activează planul de urgenţă, de frică că Rusia le taie gazele  
energie gaze conducte țevi

Germania a activat, miercuri, prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării, de frică că Rusia ar putea să oprească livrările de gaze naturale, a anunţat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, informează AFP.

Este vorba de prima fază din cele trei etape pe care le presupune planul de urgenţă și care a constat practic în înfiinţarea unei echipe de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze.

Măsura a fost luată după ce autorităţile de la Moscova au anunțat că vor adopta o lege care va impune plata în ruble pentru livrările de gaze naturale.

Pentru moment, aprovizionarea cu gaze este asigurată, a ținut să precizeze ministrul german al Economiei.

„Cu toate acestea, trebuie să ne creştem măsurile prevenite şi să fim pregătiţi pentru o escaladare din partea Rusiei”, a afirmat Robert Habeck.

În ultimele zile, principalele companii de utilităţi din Germania au atras atenția că nu pot exclude posibilitatea apariţiei unor întreruperi în livrări, după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, ci doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările “neprietenoase”. Pe listă se află toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti. Aceeași poziție o are și Grupul G7, al principalelor state industrializate, care a respins cererea Rusiei.

Plata în ruble a gazelor ruseşti înseamnă o încălcare a contractelor în vigoare, iar dacă Rusia decide să întrerupă livrările, Uniunea Europeană este gata să facă faţă acestei decizii, a afirmat, marţi, comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, prezent la Bucureşti.