Nicolae Dică, după calificarea în turul trei preliminar al Conference League: „Am îmbătrânit cinci ani”

Publicat: 29 iul. 2022, 09:26, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Nicolae Dică, după calificarea în turul trei preliminar al Conference League:

Noul antrenor de la FCSB, Nicolae Dică, a declarat, după calificarea în turul trei preliminar al Conference League, că are nevoie de întăriri pentru meciurile care urmează.

Într-adevăr, am îmbătrânit cinci ani în seara aceasta, dar important e că ne-am calificat. Întotdeauna am emoții, dar sunt pozitive și le transmit și jucătorilor. Cred că ați văzut o altă atitudine a echipei, am făcut acel pressing sus. În a doua repriză ne-am retras puțin, ceea ce n-ar fi trebuit să facem.

Le-am transmis că trebuie să jucăm, că avem timp. Suporterii au fost minunați, galeria la înălțime, mă bucur că i-am făcut fericiți. Am vorbit cu șeful galeriei și mi-a transmis că mă așteaptă la echipă. Avem nevoie de întăriri, am vorbit cu MM, cu patronul. Avem nevoie de jucători de la mijlocul terenului în sus. Sper să-i aducem cât mai repede.

Coman și Edjouma au cerut schimbarea, altfel nu-i schimbam. Trebuie să avem aceeași încredere, aceeași atitudine și vom reuși lucruri frumoase”, a declarat Nicolae Dică, la Pro Arena.

FCSB a învins cu 4-2 pe Saburtalo, din Georgia, şi s-a calificat în turul al treilea preliminar al Conference League.