Nicolae Dică face apel la suporteri să umple Arena Națională la meciul cu FCU Craiova 1948: „Meciul e târziu. Începe duminică şi-l terminăm luni”

Antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, a prefațat meciul cu FCU Craiova 1948. Tehnicianul a declarat că argentinianul Juan Bauza, jucătorul formaţiei oltene, traversează o formă foarte bună.

FCU Craiova are o echipă bună, cu experienţă. S-a văzut la meciul lor cu CFR Cluj că au fost conduşi şi au reuşit totuşi să întoarcă scorul. Bauza de la ei (n.r. – Juan Bauza) este într-o formă foarte bună, dacă va fi sănătos va face diferenţa în multe partide în acest sezon. Dar nouă nu ne e teamă de nimic, pentru că şi noi suntem o echipă bună. Şi noi la ultimul meci am marcat 4 goluri, ne-am creat alte 6-7 ocazii„, a afirmat tehnicianul.

Nu am început bine campionatul, iar la noi se ştie că avem ca obiectiv câştigarea titlului. Întâlnim un adversar bun cu un antrenor nou, pe care îl cunosc foarte bine, adeptul unui joc ofensiv şi agresiv. Ştiu că e un antrenor foarte bun şi că ne aşteaptă o partidă foarte grea. FC U Craiova are jucători de calitate de la mijloc în sus, care pot face diferenţa şi care au execuţii. Tratăm meciul foarte serios, veţi vedea mâine dacă odihnesc jucători pentru jocul din Conference. Important este ca oricare jucător intră pe teren să dea totul pentru echipă„, a adăugat Nicolae Dică.

Acesta speră ca spectatorii să vină în număr cât mai mare pe stadion, în ciuda faptului că partida va debuta la 22:30.

Meciul începe destul de târziu (n.r. – 22:30)… începe duminică şi-l terminăm luni. Îmi aduc aminte că am mai participat la un joc aşa târziu când eram la FC Viitorul, întâlneam atunci FC Vaslui. Într-adevăr e târziu meciul, dar sper să vină lumea la stadion, pentru că s-a văzut cât au contat suporterii la meciul din Conference League„, a precizat el.

FCSB întâlneşte, duminică, de la ora 22:30, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia FCU Craiova 1948, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Superligii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...