Nicuşor Dan, despre situația PUZ-urilor din Capitală: În ele e apogeul golăniei care a dominat urbanismul din Bucureşti

Publicat: 14 mart. 2021, 12:36, de Raluca I. Heroiu, în Orașul meu , ? cititori
Nicuşor Dan, despre situația PUZ-urilor din Capitală: În ele e apogeul golăniei care a dominat urbanismul din Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că în mai puţin de două luni va face publică o „analiză juridică” a planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale fiecăruia dintre sectoarele municipiului Bucureşti.

„Undeva peste o lună şi jumătate-două o să vedeţi, o să ies în faţa dumneavoastră şi, bineînţeles, a Consiliului General, care a suspendat aceste PUZ-uri, şi o să fac o analiză juridică a fiecăruia dintre  PUZ-urile de sector. În ele este apogeul golăniei care a dominat urbanismul din Bucureşti, sunt sute de hectare, în condiţiile în care noi avem probleme uriaşe, severe cu aerul din Bucureşti, cu poluarea, sute de hectare din spaţii verzi deveneau construibile,  se construiau blocuri între blocuri, blocuri între case dar, mai mult de atât, se anulau şanse de dezvoltare, pentru că Bucureştiul are câteva şanse de dezvoltare,  şansă de dezvoltare este metroul de suprafaţă sau trenul de suprafaţă pe infrastructura CFR, aşa cum vedem peste tot în lume”, a declarat Nicuşor Dan duminică, la emisiunea Insider Politic, difuzată de Prima Tv.

Nicuşor Dan susține că există angajaţi care au eliberat ilegal documente în baza cărora se poate construi.

„Sunt mulţi oameni acolo care au dat de-a lungul timpului autorizaţii şi PUZ-uri ilegale şi care o să părăsească instituţia. (…) Există funcţionari care au colaborat cu această reţea de influenţă (în domeniul proiectelor imobiliare – n.r.) dintotdeauna şi pe care nu trebuie foarte mult ca să-i dai afară, trebuie doar să vezi că au emis nişte autorizaţii ilegale în mod sistematic. Evident, primarul şi arhitectul şef care au condus această structură au fost complici şi cu ei, şi cu cei care au venit la ei(…)Sunt convins că există foarte mulţi oameni care, prin aceste PUZ-uri de sector, au obţinut un folos necuvenit”, a afirmat Nicuşor Dan. 

Întrebat cine face parte din aşa numita „mafie imobiliară”, Nicuşor Dan a explicat că, prin eliberarea de autorizaţii de construire unor proprietari pentru suprafeţe mai mari decât prevede legea, sunt investitori care au câştigat sute de mii şi chiar milioane de euro.

Edilul a arătat că există în jur de 30-40 de litigii pe care vecinii unor construcţii ilegale le-au deschis în instanţă.

Nicuşor Dan a mai spus că Gabrielei Firea „ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul ăsta”.

Citește și: