Orban: Mafioţii din spatele PSD-ului încearcă să înlocuiască Planul de Urbanism General cu tot felul de PUZ-uri

Publicat: 16 aug. 2020, 13:15, de Eva Mihai, în POLITICĂ , ? cititori
Orban: Mafioţii din spatele PSD-ului încearcă să înlocuiască Planul de Urbanism General cu tot felul de PUZ-uri

Duminică au fost înregistrate dreptei pentru Consiliul General al Capitalei. Cu acest prilej, liderul PNL a declarat că municipiul Bucureşti se sufocă din punct de vedere al traficului şi al calităţii aerului.

Orban a precizat că Bucureştiul nu are un plan de urbanism general şi PSD încearcă să-l înlocuiască cu tot felul de PUZ-uri. 

“Bucureştiul are nevoie de astfel de specialişti în domeniul urbanismului. Gândiţi-vă că Bucureştiul nu are Plan de Urbanism General şi mafioţii din spatele PSD-ului încearcă să înlocuiască Planul de Urbanism General cu tot felul de PUZ-uri, fie coordonatoare de sector, fie PUZ-uri pe zone pentru a satisface interesele nelegitime şi pentru a distruge faţa Bucureştiului”, a afirmat liderul PNL, citat de news.ro. 

Premierul a mai spus că Bucureştiul se sufocă atât din punct de vedere al traficului, cât şi al calităţii aerului. 

“Avem de rezolvat probleme care bat pasul pe loc de foarte mult timp, problemele de trafic, investiţiile necesare în fluidizarea traficului. Deşi s-au alocat zeci de milioane de euro pentru un sistem de management al traficului, bazat pe semafoare inteligente, acest sistem nu funcţionează şi cred că nu a funcţionat nici măcar o singură zi în mandatul actualului primar general al Capitalei. Investiţii extrem de importante care ţin de punerea în practică a unui plan de mobilitate, au fost blocate, întârziate sau nu au început. Bucureştiul se sufocă atât din punct de vedere al traficului, cât şi din punct de vedere al calităţii aerului, Bucureştiul are probleme de infrastructură, atât subterane cât şi supraterane extrem de grave care afectează viaţa de zi cu zi a bucureştenilor”, a afirmat Ludovic Orban.

Autor