Nicușor Dan despre situația termică din București: În 2024 vor mai fi probleme punctuale, avariile din ce în ce mai mici

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că până la finalul mandatului său, în 2024, vor fi reabilitaţi 200 din cei 1.000 de kilometri de reţea de conducte, iar avariile privind apa caldă şi căldura vor fi „punctuale şi tot mai mici”.

„Vor mai fi probleme punctuale aşa cum erau în anii 2016-2017, adică o să mai fie avarii (…). În 2024 o să fim la 200 din 1.000 ( n.r. de kilometri de reţea reabilitată) şi o să fim pe pantă crescătoare, în sensul că avariile vor fi tot mai mici (…). Până în 2015 s-au reabilitat cam 100 de kilometri (…). În 2016 a început mandatul Gabrielei Firea, au fost mici creşteri şi s-a ajuns în 2020 la 20 de kilometri pe an, în 2021 noi am făcut tot 20 de km/an, pentru 2022 ne-am asigurat toate condiţiile să facem 50 de kilometri, în sensul că avem licitaţie deja făcută, licitaţiile făcute pe patru tronsoane cu privaţi (…). Din păcate, ne-a lovit războiul din Ucraina şi criza conductelor, în general a tot ce înseamnă metal. În 2022 am fi putut să mergem la 50 de km, aşa realist, o să mergem pe la 30. Anii viitori deja contractele sunt semnate. Avem 63 de km pe buget local, sunt începuţi dinainte (…). După aceea avem bani europeni, licitaţia s-a desfăşurat şi pe fiecare tronson se fac evaluările, mai avem bani pentru încă 210 km şi după aceea avem aviz de la ANRE pe lucrări următoare. În momentul în care toate turbulenţele se vor termina, o să reuşim să mergem la 50 de km. pe an, ceea ce înseamnă că o să reducem an de an pierderile. Mai avem pe partea de producţie, Bucureştiul are patru mari CET-uri, care nu sunt dispuse potrivit. Cea mai mare problemă o avem pe relaţia sud-nord, pentru că acolo traseul destul de lung, s-a semnat deja contractul şi din această iarnă o să avem o centrală provizorie în zona fostei centrale Titan, care va fi la jumătatea distanţei către cartierul Aviaţiei, unde avem mari probleme”, a precizat Dan.

El a adăugat că a preluat administraţia Bucureştiului când oraşul era „un bolnav în comă” din cauza nefinanţării, adăugând că un lucru bun, de când a venit el, este acela că nu se mai vorbeşte de corupţie în primărie.

„În primul rând, un lucru bun este că nu se mai vorbeşte de corupţie în primărie, cred că acesta este un pas uriaş înainte, în al doilea rând, este o chestiune asumată, Bucureştiul este, dacă vrem să vorbim plastic, un bolnav în comă, şi atunci când ai un bolnav în comă te duci înăuntru, nu te ocupi de suprafaţă. Cum a ajuns în comă acest bolnav? A ajuns în comă prin nefinanţare. Primarul Oprescu, de exemplu, a găsit datorii de 100 de milioane de euro la termoficare şi le-a dus 900 de milioane de euro. Primarul Firea, fără să facă mari lucrări de investiţii, avea un buget de 4 miliarde şi cheltuia în fiecare an 5 miliarde, pe fel de fel de târguri, evenimente. Am făcut o situaţie pe subvenţia pe care Bucureştiul ar fi trebuit să o plătească la termie în ultimii 10 ani şi au fost 2,5 miliarde care nu s-au plătit şi acelea sunt exact investiţiile care în momentul de faţă se văd. E un decalaj în timp între ce faci şi până când se vede şi noi acum pe termie, din fericire, am reuşit să nu ducem pierderile şi mai mult decât erau până acum. Pe termie, pierderile au fost tot mai mari, tot mai mari, pe măsură ce nu s-au făcut investiţii (…)”, a susţinut edilul-şef al Capitalei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...