Nicușor Dan: Îi voi prezenta personal ministrului Adrian Câciu situația Primăriei Capitalei, să nu se mai bazeze pe informațiile de la Gabriela Firea

Publicat: 28 nov. 2021, 15:45, de Aurel Drăgan, în Orașul meu
Nicușor Dan: Îi voi prezenta personal ministrului Adrian Câciu situația Primăriei Capitalei, să nu se mai bazeze pe informațiile de la Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pledează pentru o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, pentru că, spune el, toţi trebuie să lucreze împreună pentru interesul bucureştenilor.

După întâlnirea de sâmbătă cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, îmi doresc să am în perioada următoare şi o întâlnire cu domnul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu. Îi voi prezenta domnului Câciu chestiunile financiare care privesc Primăria Capitalei, ca să aibă informaţiile direct de la sursă. E important un dialog direct, fiindcă domnul ministru nu se poate baza pe informaţiile de la Gabriela Firea, care pare să-şi mintă şi colegii de partid, nu doar bucureştenii. Vreau să existe o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, fiindcă trebuie să lucrăm împreună pentru interesul bucureştenilor. Provocarea de conflicte şi utilizarea de poziţii ministeriale pentru ambiţii personale, aşa cum face deja din primele zile fostul primar al Capitalei, va dezgusta foarte repede cetăţenii„, a scris, duminică, edilul pe Facebook.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă, despre subvenţia la gigacalorie, preluarea ELCEN de către Primăria Generală, situaţia legată de urbanism şi bugetul municipalităţii.