Nicuşor Dan, mesaj pentru SUA: „Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu președintele Trump pentru a realiza întregul potențial al parteneriatului nostru”

Publicat: 14 iun. 2025, 13:13, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Nicuşor Dan, mesaj pentru SUA: „Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu președintele Trump pentru a realiza întregul potențial al parteneriatului nostru”
sursa: Inquam Photos

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis vineri un mesaj cu ocazia aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Statele Unite ale Americii, subliniind soliditatea Parteneriatului Strategic și angajamentul ferm al României în cooperarea cu aliatul său tradițional.

Nicuşor Dan: „Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice cu aliatul nostru apropiat, SUA“

Mesajul a fost publicat pe platforma X (fostul Twitter), în contextul unei reevaluări la nivel global a alianțelor strategice, odată cu revenirea lui Donald Trump la conducerea SUA după alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.

„Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice cu aliatul nostru apropiat, SUA. Pe măsură ce reflectăm asupra acestei călătorii, sărbătorim nu numai numeroasele etape ale cooperării noastre, ci și spiritul de prietenie care a evoluat într-un parteneriat strategic solid. Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu președintele Trump pentru a realiza întregul potențial al parteneriatului nostru”, a transmis șeful statului, postând mesajul atât în limba română, cât și în limba engleză.

Declarația vine într-un moment în care relațiile internaționale sunt în plină schimbare, iar România își reafirmă poziția de partener predictibil și implicat în cadrul cooperării transatlantice. Relațiile diplomatice dintre România și SUA au fost stabilite oficial în 1880, iar începând cu 1997, Parteneriatul Strategic dintre cele două țări a fost dezvoltat continuu, acoperind domenii precum securitatea, apărarea, economia, energia, educația și cercetarea.

România găzduiește, printre altele, importante facilități militare americane, cum este baza de la Deveselu, parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă al NATO. Aceste investiții strategice consolidează poziția României ca pilon de securitate în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, mai ales în contextul amenințărilor din proximitatea regiunii Mării Negre.

La două săptămâni după alegerea ca preşedinte al României, Nicuşor Dan a anunţat public că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Informaţia a fost transmisă printr-un mesaj postat pe platforma X, unde şeful statului român a subliniat importanţa relaţiei bilaterale dintre cele două ţări.

În mesajul său, Nicuşor Dan a declarat că a fost onorat să discute cu liderul de la Washington şi i-a mulţumit pentru felicitările primite, precum şi pentru susţinerea pe care acesta o manifestă faţă de România.

Şi atunci, preşedintele a subliniat că Statele Unite reprezintă cel mai apropiat aliat al României şi un partener strategic esenţial. A adăugat că şi-a reafirmat angajamentul ferm de a aprofunda Parteneriatul Strategic în toate domeniile de interes comun şi că aşteaptă o colaborare strânsă cu administraţia Trump. Mesajul a fost încheiat cu o formulare simbolică: „Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și Statele Unite“.