Ninge pe Transfăgărăşan, în timp ce în București plouă

Publicat: 11 nov. 2022, 11:21, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Ninge pe Transfăgărăşan, în timp ce în București plouă

Temperaturile au scăzut puternic în ultimele zile, iar în multe zone din ţară a plouat, în timp ce la munte a nins şi vântul suflă cu putere. În București, sunt așteptate ploi slabe și chiar burniță în weekend, prognoza fiind valabilă și pentru majoritatea regiunilor din ‘ar[.

 Astfel, în săptămâna 14 – 21 noiembrie valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice, anunță ANM. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, dar există un ușor deficit în zonele montane.

În intervalul 21 – 28 noiembrie temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, iar excepție face nordul extrem, unde vor fi local deficitare.

Săptămâna viitoare, 28 noiembrie – 5 decembrie, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale perioadei, în regiunile estice și sud-estice, în timp ce în restul țării vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Se așteaptă un regim pluviometric deficitar în vest, nord-vest și centru, dar mai ales la munte, arată ANM.