Nobel pentru medicină 2021: David Julius și Ardem Patapoutian

Publicat: 04 oct. 2021, 16:52, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Nobel pentru medicină 2021: David Julius și Ardem Patapoutian
Premiul Nobel pentru medicina 2021 (Foto: https://www.nobelprize.org)

Nobelul pentru medicină 2021 a fost atribuit americanului David Julius și americanului de origine libano-armeniană Ardem Patapoutian, luni, 4 octombrie, ”pentru descoperirea receptorilor temperaturii și atingerii”.

Capacitatea omului de a simți căldura este esențială în interacțiunea cu mediul înconjurător. Cei doi cercetători au oferit un răspuns la modul cum sunt inițiate răspunsurile nervoase în așa fel încât să percem temperatura sau presiunea. Descoperirile lor considerate ”revoluționare” au permis înțelegerea modului cum căldura, frigul și forța mecanică pot să genereze impulsuri nervoase care ne permit adaptarea la lumea înconjurătoare, a indicat juriul Nobel de la Stockholm, scrie AFP.

David Julius, în vârstă de 65 de ani, profesor la Universitatea California, a folosit capsaicina, un compus din ardeii iuți, care induce o senzație de ardere, pentru a identifica un senzor în terminațiile nervoase ale pielii care reacționează la căldură.

Ardem Patapoutian, născut în anul 1967, profesor la Scripps Research California, a folosit celule sensibile la presiune pentru a descoperi o nouă clasă de receptori care răspund la stimulii mecanici în piele și organele interne.

În acest fel, cei doi laureați ai Premiului Nobel au contribuit la explicarea modului cum sistemul nervos simte căldura, frigul și stimulii mecanicii.

Din anul 1901 au fost acordate 111 Premii Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. Totuși, premiul pentru această categorie nu a fost decernat în anii 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 și 1942.