Noi reglementări privind telemunca

Publicat: 22 mai 2023, 10:00, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Noi reglementări privind telemunca

În același timp cu intrarea în vigoare a ordonanței austerității, s-au schimbat și prevederile referitoare la telemuncă în cadrul instituțiilor publice, pentru anul în curs.

Până acum, potrivit Codului administrativ, activitatea desfășurată în regim de telemuncă se baza pe acordul de voință al părților. Aceasta se realiza ca urmare a aprobării de către conducătorul autorității sau instituției publice a solicitării funcționarului public. Durata activității desfășurate în regim de telemuncă nu putea depăși 5 zile pe lună. Acum, după intrarea în vigoare a  ordonanței austerității și până la sfârșitul anului, aceste principii nu se mai aplică.

În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare ordonanței de urgență, persoanele și durata activității desfășurate în regim de telemuncă se stabilesc de către conducătorii autorităților publice, prevede OUG 34/2023. Practic, indiferent de modul de finanțare și subordonare, șeful instituției stabilește regulile referitoare la telemuncă. Acordul salariatului nu mai este necesar.

Pe durata exercitării activității în regim de telemuncă sau a muncii la domiciliu, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Telemuncă potrivit Legii 283/2022

Anul trecut, prin legea 283/2022 au fost introduse noi prevederi privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în regim de telemuncă. Astfel, potrivit acestui act normativ, conducătorii autorităților și instituțiilor publice pot stabili prin act administrativ și alte moduri de organizare flexibilă a timpului de lucru.

Activitatea desfășurată în regim de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se realizează ca urmare a aprobării de către conducătorul autorității sau instituției publice a solicitării funcționarului public.

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice stabilesc prin act administrativ structurile din cadrul acestora, activitățile, precum și posturile pentru care se poate aproba desfășurarea activității în regim de telemuncă.

Legea mai prevede că funcționarii publici care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă au următoarele obligații:

a) să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin potrivit fișei postului;

b) să răspundă la orice solicitare referitoare la activitatea profesională primită de la superiorii ierarhici, în timpul programului de lucru, transmisă prin mijloace de comunicare la distanță;

c) să respecte normele cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare al instituției, Regulamentul intern, normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal și alte norme și proceduri specifice aplicabile, după caz.

Funcționari publici au următoarele obligații:

a) să verifice activitatea funcționarilor publici, în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor;

b) să asigure modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate în regim de telemuncă de către funcționarii publici;

c) să se asigure că funcționarii publici dețin mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și echipamentele de muncă funcționale, sigure și necesare prestării muncii sau să pună la dispoziția funcționarilor publici aceste mijloace și echipamente;

d) să se asigure că funcționarii publici primesc o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor.

Citește și: ANAF, BNR și SRI în Top 100 cei mai doriți angajatori din România