Noii membri ai Curţii Constituţionale a României depun jurământul de învestitură sâmbătă, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia este programată la ora 13,00.
Noii judecători CCR sunt: Iulia Scântei (numită de Senat), Bogdan Licu (numit de Camera Deputaţilor) şi Mihaela Ciochină (numită de preşedintele României).
Ei sunt numiţi pe un mandat de 9 ani, care începe pe data de 11 iunie.
Conform Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.
Articolul 7 al aceluiaşi act normativ precizează că mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.
Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de preşedintele României poate propune o singură candidatură.
Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi.
Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.
Ccr trebuie desfiintata.Este in mana mafiei.Astia nu sunt judecatori sunt slugi ale infractorilor .Ati citit aberatiile cu pensiile speciale ale parlamentarilor?Va dati seama in ce stadiu de nebunie si sfidare a oamenilor pot sa fie aceste scursuri ale societatii.Ei iau decizii aberante care nu exista in constitutia tarii.Toate pensiile speciale trebuiesc desfiintate.Ccr nu are dreptul sa judece politica fiscala a tarii.Mai ales ca sunt unii in conflict de interese.Guvernul de escroci si impostori in frunte cu interlopul numarul unu al țării Iohannis trebuiesc distrusi.Vor sa inventeze noi taxe si impozite in urma vizitei crimei organizate mondiale fmi.Scopul saracirea populatiei-obiectiv de altfel indeplinit si jaful.Singura solutie o revolta populara care sa distruga aceasta clasa politică criminala.
Marian Enache de la ccr este un ordinar si un slugoi al mafiei politico interlope mai mare chiar decat dorneanu.Se pare ca va fi ales presedinte ccr la ordinul crimei organizate psd pnl udmr interlopi.Va dati seama fosta s fa iccj stanciu parca voteaza interlopul marian enache presedinte ccr.O tara in deriva in mana infractorilor.
Cu ajutorul lui iohannis interlopii au rezolvat inca odata si ccr.Acum intelegeti mai bine tradarea pnl iohannis avea bataie lunga spaima mafiei ca pierde ccr.Asa iohannis i-a aranjat inca odata controlul mafiei la ccr.Psd nu ar fi avut posibilitatea sa numeasca un judecator la ccr si sa padtreze majoritatea de 5 la 4.Nu ca ceilalti ar fi ceva de capul lor dar era o speranta.Oricum ccr trebuie desfiintata si asazisele probleme constitutionale sa fie judecate de iccj de judecatori specializati prin tragere la sorti.