„Președintele ales” al unei țări imaginare. De ce se teme statul român să-și apere propria ordine constituțională?

Să fixăm mai întâi termenii, fiindcă statul de drept nu poate fi apărat cu improvizații juridice. A-l numi astăzi pe Călin Georgescu „președintele ales” nu constituie, prin simpla rostire, o infracțiune distinctă. Este o minciună politică, o formulă de propagandă și o contestare deliberată a ordinii constituționale, dar libertatea de exprimare acoperă inclusiv enormități.

Infracțiunea apropiată ca denumire este uzurparea de calități oficiale, prevăzută de articolul 258 din Codul penal.

Ea presupune însă folosirea fără drept a unei calități care implică autoritatea statului, însoțită sau urmată de îndeplinirea unui act legat de acea calitate.

Cu alte cuvinte, nu orice nătărău care strigă „președintele ales!” trebuie ridicat cu duba.

Penalul începe atunci când impostura este transformată în exercitarea unei autorități inexistente. Textul articolului 258 din Codul penal

O minciună repetată până capătă uniformă

Călin Georgescu nu este „președinte ales”.

A câștigat primul tur al unui proces electoral anulat integral de Curtea Constituțională.

Nu a câștigat alegerile prezidențiale, nu a fost validat și nu a depus jurământul.

Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 a anulat întregul proces electoral, nu doar o bucată neconvenabilă din el. Hotărârea CCR nr. 32/2024

Formula „președintele ales” nu descrie, așadar, o realitate juridică.

Încearcă să fabrice una paralelă.

Ea transmite că România ar avea un conducător legitim ținut departe de putere printr-o lovitură de stat și că instituțiile actuale ar fi uzurpatoare.

De aici până la îndemnul „să ne luăm țara înapoi” nu mai este decât o portavoce. Și niște tanti bine îmbrăcate care se amestecă p-acolo, printre oieri.

Protestul schimbă natura mesajului

Dreptul la protest este fundamental.

Dreptul de a protesta pașnic inclusiv pentru o cauză absurdă trebuie apărat.

Dar manifestația neautorizată, forțarea cordoanelor, agresarea jandarmilor, distrugerea bunurilor și îndemnurile la violență nu mai sunt opinii politice.

Fiecare faptă are propria încadrare: instigare publică, ultraj, lovire, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Dacă acțiunile sunt organizate și orientate spre împiedicarea exercitării puterii de stat sau schimbarea ordinii constituționale, discuția juridică poate ajunge mult mai sus.

Încadrarea nu se face după strigătul mulțimii, ci după probe, organizare, intenție și fapte.

Dar tocmai aceste probe trebuie căutate de instituții, nu așteptate să apară singure la televizor.

Piromanul care face apel la stingerea focului

Ipocrizia maximă apare când tocmai politicienii care au încălzit mulțimea cu povești despre lovituri de stat, dictatură și „președintele furat” lansează apoi apeluri solemne la nonviolență.

Întâi le explică oamenilor că țara le-a fost confiscată și că instituțiile sunt ilegitime.

După ce cineva împinge gardul sau lovește un jandarm, se declară îngrijorați și cer calm 🙂

Este precauția juridică a piromanului care aprinde chibritul, îl aruncă în benzină și recomandă pompierilor să nu exagereze.

Violența nu începe la primul pumn, ci atunci când minciuna este repetată metodic până când pumnul pare justificat.

Timiditatea care începe să semene a abandon

Statul român reacționează ca și cum s-ar teme să nu supere grupurile care îi neagă legitimitatea.

Comunicate moi, apeluri la calm, rețineri inexplicabile și o grijă aproape maternă față de agitatori.

În schimb, cetățeanului pașnic i se explică prompt ce formular a completat greșit.

Această timiditate poate fi incompetență, calcul politic sau frica instituțiilor de a nu fabrica martiri.

Mai mult, această timiditate a devenit extrem de suspectă.

Dar, repetată suficient, începe să pară altceva: acceptarea treptată a unei insurecții simbolice, până când aceasta va deveni una materială.

Un stat democratic nu pedepsește părerile și nici prostia.

Dar își afirmă fără bâlbâieli realitatea constituțională, identifică organizatorii violențelor și aplică legea individual, rapid și demonstrabil.

Altfel, România transmite un mesaj sinucigaș:

Constituția este obligatorie pentru oamenii liniștiți și negociabilă pentru cine aduce suficienți scandalagii în fața Guvernului.

Andrei Caramitru vede lucrurile foarte bine:

”Băi băieți voi ne credeți tampiti ?

Deci aduceți noii mineri – interlopi și distruși de prin sate coclite – să terorizeze oamenii pe stradă în București. (Ca să forțați negocierea dracului să vă ia de mâine ca să se facă rahatul vostru de guvern usele sau pesede haur ca să furați în continuare da ?)

Asta e tot rahatul și mizeria la care asistăm.

Și nici măcar nu le iese ca au adus ceva oameni azi dar majoritatea se plimbă teleleu prin București se uita șocați la cum arată un oraș atât .

Doar ca tot Bucureștiul a stat blocat în trafic și oameni care nu au nici o vină sunt hărțuiți de gunoaiele societății. Oameni serioși care nu au nici o vină ca lucrează în centru .

Ca să ce ? Ratiaidracu …

Siktir nenorocitilor. Aceleași scheme ca în anii 90. Hai Siktir!”

Poate e cam dur. Dar ceea ce s-a văzut azi cam la asta duce.