Noile troleibuze cumpărate de Nicușor Dan au defecțiuni majore înainte de lansare

Publicat: 03 feb. 2024, 11:22, de Viorela Pitulice, în Dezvăluiri , ? cititori
Noile troleibuze cumpărate de Nicușor Dan au defecțiuni majore înainte de lansare

Deși era anunțată cu surle și trâmbițe de către edilul șef al Capitalei Nicușor Dan, introducerea noilor troleibuze, prima achiziție de acest fel din ultimii 20 de ani, cumpărate din Polonia se amână.

Un început cu stângul pentru un contract de aproape 300 de milioane lei cu finanțare din fonduri europene nerambursabil și care vizează livrarea a nu mai puțin de 100 de autovehicule până în vară de către polonezii de la Solaris.

După câte se pare, de vină pentru întârziere ar fi unele probleme la sistemele electronice ale mașinilor, potrivit unor oficiali ai municipalității. Aceștia spun, însă, că nu este vorba de defecțiuni grave, ele urmând să fie remediate în câteva zile. Oficial, nu a fost avansat niciun termen în acest sens.

Primăria Capitalei a semnat, în decembrie 2022, un contract cu producătorul polonez Solaris pentru 100 de troleibuze moderne, care au autonomie de până la 20 km și trebuie livrate până la vară.

Pe ce linie vor circula noile troleibuze

Primele troleibuze livrate de polonezi urmează să circule pe linia 61, pe traseul Piața Rosetti, din centru, și Militari, cartier Apusului. Aceasta se va întâmpla, însă, doar după ce vor fi rezolvate problemele cu softul. Odată cu intrarea în circulație a noilor vehicule, va fi desființată linia de autobuz 336, iar noul traseu va fi parcurs doar cu troleibuzul.

Noul troleibuz are o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate. Conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom din cabina şoferului.