Nouă noi membri CNSAS vor fi numiți în Parlament, astăzi 

Publicat: 26 mart. 2024, 06:17, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Nouă noi membri CNSAS vor fi numiți în Parlament, astăzi 
foto: Capital

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc în şedinţă comună pentru numirea unor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Vor fi, însă, discutate, și alte probleme importante în Parlament, astăzi.

De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței din Parlament se mai află modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi informări ale preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la participarea forţelor Armatei României la acţiuni internaţionale.

Şedinţa este programată să înceapă la ora 13,00.

O zi importantă pentru CNSAS

Conducerea Parlamentului a declanşat, în data de 18 martie, procedura pentru numirea a nouă noi membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ale căror mandate expiră pe 26 martie.

Expiră mandatele membrilor: Constantin Buchet (numit din partea Guvernului), Valentin Blănaru (grupurile PSD), Adrian Mihai Cioflâncă (grupurile PSD), Cazimir Ionescu (grupurile PSD), Cătălin Boris Precul (grupurile PSD), Nicolae Vuvrea (grupurile PSD), Ladislau Antoniu Csendes (UDMR), Germina Nagâţ (USR). În Colegiul CNSAS rămâne şi un post vacant care trebuie ocupat din partea Administraţiei Prezidenţiale.

Comisiile juridice ale Parlamentului se întâlnesc, marţi, de la ora 9,30, pentru audierea candidaţilor la aceste posturi şi pentru întocmirea raportului, care urmează să fie votat în plenul Legislativului prin apel nominal.

De asemenea, tot astăzi, în Parlament, se va afla pe ordinea de zi a ședinței iniţiativa legislativă de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Aceasta cuprinde prevederi în sensul „diversificării şi înăspririi dispoziţiilor legale referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Regulamentele celor două Camere”.

Informările preşedintelui Klaus Iohannis la Parlament

Agenda discuțiilor din Parlament mai include informările din partea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea forţelor şi mijloacelor Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2024.

Un alt punct pe ordinea de zi constituie aprobarea participării Armatei României la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene în Golful Guineei, începând cu anul 2024, precum şi aprobarea intrării, staţionării şi operării detaşamentului olandez, compus din 140 de militari.

Alte aspecte discutate astăzi, în Parlament: informări preşedinte referitoare la aprobarea intrării şi staţionării în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional, după caz, în anul 2024 şi mandatarea ministrului Apărării Naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF pentru anul 2024, precum şi privind aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucraineni.