Noul preț al gigacaloriei în București. Cu cât se scumpește căldura (document)

Publicat: 19 nov. 2021, 15:01, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Noul preț al gigacaloriei în București. Cu cât se scumpește căldura (document)
RADET nu a primit banii pentru subvenția la termoficare

Bucureștenii ar putea plăti cu 75% mai mult pentru apă caldă și căldură, dacă noile tarife propuse vor fi votate în ședința Consiliului General al Capitalei de săptămâna viitoare. 

Conform unei solicitări făcute de primarul Nicușor Dan, consilierii ar urma să voteze majorarea tarifului plătit de populație până la 280 lei/Gcal.

Astfel, dacă în decembrie, pentru un apartament cu 3 camere în care locuiau trei persoane, creșterea va fi de la 200 lei la 344 de lei, iar pentru 2 camere, cu două persoane, creșterea va fi de la 159 lei la 273 lei!

Această majorare vine imediat după ce a trimis și târziu, și greșit, cererea prin care PMB solicita ajutor pentru încălzire de la Guvern. Evident, nu a primit niciun ban. În condițiile în care toate prețurile cresc și vor mai crește, bucureștenii sunt loviți direct, fără niciun avertisment, și de această nouă majorare”, acuză senatorul Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei.