Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele Madrid Open

Publicat: 06 mai 2022, 17:49, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele Madrid Open

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele Madrid Open, după o victorie de rutină în faţa polonezului Hubert Hurkacz, numărul unu mondial, cu 6-3, 6-4, după o oră şi 22 de minute de joc.

Djokovic ar putea să-l întâlnească în semifinale pe Rafael Nadal.

Djokovic a fost solid pe propriul serviciu, lăsându-i foarte puţine şanse lui Hurkacz. Polonezul nu a avut nici măcar o minge de break în tot primul set, Djokovic impunându-se cu 6-3.

Sârbul nu a forţat prea mult nota nici în setul al doilea, care a fost ceva mai disputat. Totuşi, Djokovic a reuşit un break în debutul setului, după care nu a forţat prea mult, concentrându-se în principal pe propriul serviciu.

La 4-3 a întâmpinat câteva probleme, după ce a comis câteva duble greşeli şi Hurkacz a reuşit să-l egaleze, fără să obţină însă măcar o minge de break.

Djokovic şi-a păstrat cumpătul şi a servit pentru 5-3, adjudecându-şi în cele din urmă setul cu 6-4.

În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe câştigătorul „coridei” dintre spaniolii Rafael Nadal şi noua stea a tenisului mondial, Carlos Alcaraz.