„Nu vreau online, vreau să îmi privesc colegii în ochi” este mesajul copiilor, în prima zi de școală

Mii de copii și părinți au umplut curțile școlilor, atât cât au permis regulile din pandemie. Toate temerile și speranțele, conflictele sau orgoliile din anii trecuți au dispărut ca prin farmec. Pe toți îi unește astăzi teama. Teama de întoarcere la învățământul online. Nimeni nu-și dorește acest sistem, deși îl acceptă ca pe o ultimă soluție. „Nu vreau școală online, vreau să privesc colegii în ochi” este mesajul copiilor. Profesorii îi susțin. Însă decizia nu e la ei.

Idris (7ani): „Mami, uite, colegii mei! Mi-a fost dor de ei! Ce vacanță frumoasă am avut, mami! Auzi, dar trebuie să mă trezesc în fiecare zi la 7.00?

Emma Zeicescu este jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, o vedetă – chiar dacă ea nu se consideră astfel. Dar, spune ea, este în primul rând mamă. Cu grijile și bucuriile inerente.

Emma Zeicescu, mama lui Idris: „Mă bucur că începem școala și că o facem fizic! Tare mi-aș dori să nu mai avansăm cu infectările, ca să avem și noi o viață aproape normală! Uită-te la puii aceștia de clasa I, cu câtă bucurie au revenit!”

Idris Rafael (7 ani) și părinții Emma Zeicescu și Claudiu Popa
Idris Rafael (7 ani) și părinții Emma Zeicescu și Claudiu Popa

Fiecare copil merită să meargă la școală, dar trebuie să avem grijă

Vedetă sau nu, părintele tot la 6.30 trebuie să se trezească. Ghiozdanul nu se face singur, mai ales la clasele mici. Copilul are nevoie de mamă sau de tată, să-l țină de mână în drum spre școală. Are nevoie de încredere, pentru ce va urma.

Emma Zeicescu, mama lui Idris: „Sigur, și în alte case, prima întrebare va fi: Mami, când avem următoarea vacanță? A fost o vară minunată împreună cu el! Aseară am vorbit, am lăcrimat, am pregătit hainele, de azi începem școala! Fiecare copil din această țară merită să meargă la școală!

Claudiu Popa, tatăl lui Idris: „Ca tată, aleg să mă bucur de prezent și de școala fizică, nu de școala on-line. Nu mă îmbăt cu apă rece, căci vine un nou val de vremuri tulburi. Familia mea a trecut prin boală o dată, apoi ne-am vaccinat. Știu cert că avem lecții învățate din 2020-2021, iar datoria noastră e să avem grijă de noi, dar în primul rând de noul nostru elev de clasa întâi.

Nu vreau școală online, vreau să privesc colegii în ochi

David e un băiat jucăuș, sportiv și foarte vorbăreț. Pentru el, întoarcerea la școală, fizic, este cea mai mare bucurie.

David: „Vreau să îmi revăd colegii, să ne jucăm în pauză. Sper să venim fizic la școală! Lecțiile online sunt mai dificile, temele nu le pot prezenta doamnei învățătoare, online le corectăm mai greu. Toate materiile îmi plac: mate, comunicare, religie; dar orele de sport sunt în topul preferințelor mele. Anul acesta, doamna învățătoare ne-a promis că va organiza tabără. De-abia aștept să merg!! ”

Elena Ș., mama lui David: „Sperăm să fie un an cu sănătate, cu prezență fizică la școală. Împreună cu doamna învățătoare să ajutăm copii să învețe cât mai mult, să descopere lucruri noi, să se exprime liber și să se dezvolte frumos. Au nevoie de sănătate mentală și fizică, au nevoie de joc în aer liber. Să trăiască copilăria în adevăratul sens al cuvântului.”

Izabela R. – „Eu sunt foarte bucuroasă că mă duc la școală. Mi-e dor de colegii mei, de doamna.

Rareș T., elev în Clasa a III-a A, Școala Gimnazială Principesa Margareta: „Noul an școlar vreau să fie liniștit, cât mai bun pentru toți copii și mai ales vreau să nu existe școală online. Dacă mă duc fizic, nu îmi trebuie internet ca să o privesc pe doamna. Și e mult mai bine!

Vlad V., elev în clasa pregătitoare:„ Nu vreau școală online, vreau să privesc colegii în ochi. Vreau să-i cunosc, să râd cu ei.

Cristina T., mama Mariei, elevă în clasa a III-a, Școala Catolică Sfântul Iosif: „Să învețe fizic, fiindcă sistemul online i-a îndepărtat de școală.

Mulți copii au lipsuri mari după după doi ani de pandemie

Profesorii sunt, la rândul lor, părinți. Îngrijorați și pentru copiii din clasă, și pentru cei de acasă. Nici ei nu-și doresc sistemul online, și nu e vorba de comoditate. Ci de realitatea faptului că, în online se pierd multe. Încă.

Nicoleta Baciu, profesor de matematică la Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț: „Sincer, temerea mea cea mai mare este pandemia și să nu intrăm în online. Sunt mulți copii care au deja lipsuri mari după doi ani de pandemie. Lucruri care sunt foarte greu de recuperat. Ca părinte, îmi doresc profesori implicați, dăruiți și copii isteți. Au mult de recuperate. Da, au fost ore remediale, însă doar pe obiectele de examen. Restul obiectelor… Nu cred că fiul meu a făcut istoria, geografia în online la fel ca atunci când au fost prezenți la școală. Sau limbile străine. Sunt lacune mari din anii anteriori și de aceea îmi doresc să rămânem prezenți fizic la școală, cât mai mult timp.

Munca este a copiilor, dar înțelepciunea și răbdarea – ale adulților

Pentru adolescenții din ultimul an de liceu, viitorul e ușor tulbure, provocarea e mare. Schimbările, atât în țară cât și în restul lumii, se fac de la o zi la alta. Previziunea nu există, în context pandemic.

Roxana N., mama unei tinere de clasa a XII-a: „E un amestec de emoții, parcă nu am fost atât de emoționată nici când intram eu în clasa a XII-a. Mie îmi era clar ce vreau să fac mai departe și mai ales ce am de făcut: Bacalaureat și admitere la facultatea aleasă – depindea în principal de mine. Cu fiica mea e diferit. Dincolo de Bac e visul studiilor într-o altă țară, pentru o profesie din domeniul artistic. Este, pe de o parte, subiectivismul inerent al aprecierii unei prestații, nesiguranța sau volatilitatea muncii, dar mai ales – până acolo – nevoia unor resurse financiare de care nu dispunem.

Efortul ei se concentrează nu doar pe învățat, ci și pe căutarea unei burse. Pentru mine, ca mamă, e teama de a ști că va pleca la mii de kilometri, pe un drum pe care îi pot fi alături doar moral. Dar e și bucuria, mândria că are curajul să își asume un drum despre care nu știe foarte multe. Va fi un an greu, provocator, în care munca va fi a ei. Eu îmi doresc să am înțelepciunea de a găsi cele mai bune căi pentru încurajare, vorbe bune, sprijin”, mai adaugă Roxana.

Maria, elevă în ultimul an de liceu: „Pentru mine, începutul clasei a XII-a înseamnă sfârșitul unui capitol din viața mea. Nu îl aștept cu nerăbdare. Aștept să se termine și să mă concentrez pe ceea ce vreau să fac cu adevărat.

Lumea e în profundă schimbare, de doi ani încoace. Nu e război, dar e ca la război: ne pregătim pentru orice. Deciziile viitorului nu ne mai aparțin doar nouă, ca indivizi. Și-atunci, felul în care ne adaptăm va fi esențial. Luptăm pentru fiecare om drag, pentru oaza de siguranță, în timp ce îndrăznim, visăm, mergem înainte. Cu voință, cu asumare. Și cu speranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole