Numărul paturilor libere din ATI este o necunoscută și pentru noul ministru al Sănătății

Dacă fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, recunoștea cu seninătate că nu știe câtă aparatură pentru terapie intensivă a fost cumpărată în mandatul său, nici noul ministru, Ioana Mihăilă, nu stă cu mult mai bine la capitolul informații: numărul paturilor libere din ATI se dovedește o necunoscută.

În conferinţa de presă susținută luni, ministrul Mihăilă susținea că la nivel naţional sunt peste 240 de paturi libere, iar în Capitală 55. În realitate, în toată ţara sunt doar 86 de paturi libere pentru acești pacienți, conform lămuririlor oferite de Ministerul Sănătății, la solicitarea Digi24.

Într-adevăr, situaţia este mai bună decât în săptămânile trecute. În momentul acesta, avem la nivel naţional 247 de paturi de Terapie intensivă neocupate, conform raportărilor verificate ieri (duminică – n.r.), la ora 17.00. La nivel naţional, 247 de paturi libere pentru adulţi, 32 paturi libere pentru copii. La nivelul Bucureştiului, 55 de paturi libere pentru adulţi şi 10 paturi libere pentru copii„, a spus Ioana Mihăilă, luni.

Informația este contrazisă însă de realitatea din teren. Dacă aceste 240 de paturi ar fi fost libere duminică, la ora 17.00, în secțiile de primiri urgențe nu ar mai fi așteptat pacienți care să aibă nevoie de terapie intensivă.

La întrebările Digi24 în legătură cu această situație și la solicitarea privind numărul defalcat al paturilor libere, la nivelul Ministerului Sănătății s-a ajuns la concluzia că datele prezentate de Ioana Mihăilă nu au fost corecte și că sunt doar 86 de paturi libere în secțiile ATI din țară.

Cifrele au fost o problemă și în cazul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a încheiat scurtul mandat de 113 zile fără a avea habar câte paturi destinate secțiilor de terapie intensivă s-au cumpărat ori câte angajări s-au făcut la ATI în perioada în care a condus destinele sănătății românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Eugen Teodorovici (INQUAM Photos Octav Ganea)

Un banner mai eficient decât diplomația română

Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...