O femeie a fost reținută de polițiști pentru că și-ar fi înjunghiat concubinul

Publicat: 20 nov. 2022, 12:39, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
O femeie a fost reținută de polițiști pentru că și-ar fi înjunghiat concubinul
Cutit

O femeie de 46 de ani din localitates Sârbi, județul Maramureș a fost reținută de polițiști, fiind suspectă că și-a înjunghiat concubinul. Totul a pornit de la gelozia femeii din cauză că bărbatul era cu 10 ani mai tânăr ca ea. Poliţiştii chemaţi la faţa locului l-au găsit pe acesta întins pe o canapea, având două plăgi înjunghiate în zona pieptului.

O femeie din judeţul Maramureş a fost reţinută, fiind cercetată pentru infracţiunea de omor. Ea este suspectată că şi-a înjunghiat concubinul cu zece ani mai tânăr, pentru că era geloasă pe acesta.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Maramureş, crima a avut loc sâmbătă seară, într-o locuinţă din satul Sârbi. Geloasă pe concubinul său cu zece ani mai tânăr, femeia în vârstă de 46 de ani a avut un conflict cu acesta, în timpul căruia l-a înjunghiat pe bărbat.
Poliţiştii chemaţi la faţa locului l-au găsit pe bărbat întins pe o canapea, având două plăgi înjunghiate în zona pieptului. La faţa locului au fost de asemenea trimise şi două echipaje SMURD, cadrele medicale făcând timp de aproape o oră manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
Femeia, care este principalul suspect în acest caz, a fost reţinută pentru infracţiunea de omor.