O româncă a pierdut 500.000 de euro după ce a întâlnit un ”prinț nigerian”

Publicat: 11 mart. 2024, 09:00, de Filon Stan, în SOCIAL , ? cititori
O româncă a pierdut 500.000 de euro după ce a întâlnit un ”prinț nigerian”
O romanca a pierdut 500.000 de euro dupa ce a intalnit un ”print nigerian”

Escrocii parcă nu dorm niciodată și pun la cale noi și noi metode prin care să se îmbogățească fără prea mult efort. O româncă a pierdut așa 500.000 de euro!

O româncă a pierdut 500.000 de euro după ce a întâlnit un ”prinț nigerian”! Normal, așa-zisa întâlnire a avut loc în mediul online, acolo unde cad victime din ce în ce mai multe persoane.

Femeia respectivă a fost înșelată de un așa zis prinț nigerian. Cel puțin așa i s-a recomandat. Acesta a făcut-o pe femeie să depună o sumă de bani într-un cont, pentru a participa la o schemă financiară elaborată.

Culmea, femeia din Cluj a și câștigat o sumă frumoasă de bani, după ce a investit inițial câteva sute de euro. A fost doar o amăgire iar individul de la celălalt capăt al afacerii a vrut doar să îi câștige încrederea. A continuat să câștige până s-a decis să investească o sumă considerabilă în afacerea ”prințului nigerian”.

Doar că de data aceasta, ”prințul” s-a transformat în escroc și nu i-a mai răspuns femeii la mesaje, la telefoane. A fost de negăsit, la fel ca și suma investită de clujeancă. Așa s-a ales cu o pagubă de 500 de mii de euro și nu este singura.

Autoritățile spun că din ce în ce mai multe persoane ajung în această situație, după ce sunt amăgite cu câștiguri deșarte pe internet. În 2023 numărul acestor infracțiuni a crescut cu 25% față de 2022.

Polițiștii recunosc că sunt depășiți de această situație, pentru că metodele sunt tot mai complicate și au nevoie de specialiști în IT pentru a rezolva aceste dosare. Cele mai multe victime rămân însă cu paguba, iar vinovații nu sunt prinși niciodată.