O teorie a conspirației devine realitate: Cine vrea să vândă datele a 48,5 milioane de utilizatori ai aplicației COVID

Publicat: 12 aug. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
O teorie a conspirației devine realitate: Cine vrea să vândă datele a 48,5 milioane de utilizatori ai aplicației COVID

Sunt mulți cei care au avertizat la începutul „erei Covid” că, la un moment dat, datele personale cumulate pe aplicațiile Covid din lume vor deveni  bombă cu ceas pentru utilizatori și mană cerească pentru cei care vor să obțină profit.

Această teorie a fost clasată drept conspiraționistă, dar a devenit realitate.

Hackerul cu numele de utilizator „XJP” a postat miercuri o ofertă de vânzare a datelor pentru 4.000 USD pe forumul hackerilor Breach Forums. Totodată, pentru a dovedi că într-adevăr deține aceste date, el a oferit un eșantion de date, inclusiv numere de telefon, nume, coduri numerice personale și situațiile de sănătate de la 47 de persoane.

Dintre cele 47 de persoane menționate, 11 au confirmat că sunt listate, însă două au spus că datele lor de identificare sunt greșite. „Această bază are datele tuturor celor care au locuit sau au vizitat Shanghai de la adoptarea Suishenma”, a scris hackerul în postare.

Suishenma este numele chinezesc

Suishenma este numele chinezesc al sistemului de monitorizare Covid din Shanghai, stabilit în 2020 pentru a opri răspândirea virusului și este obligatoriu de folosit pentru toți cei 25 de milioane de rezidenți, dar și pentru vizitatori.

De asemenea, aplicația strânge informații și dă oamenilor un calificativ roșu, galben sau verde care indică posibilitatea acestora de a avea virusului. Pentru a intra în orice spațiu public, oamenii trebuie să prezinte această aplicție. Datele de pe aplicație sunt gestionate de administrația orașului, iar utilizatorii accesează Suishenma prin aplicația Alipay, deținută de Alibaba, mai arată sursa citată.

Breșa în Suishenma vine după ce un alt hacker a spus, luna trecută, că a obținut datele personale ale un miliard de cetățeni chinezi și s-a oferit să le vândă.

Analiștii în domeniu spun că acesta este doar începutul.