Oana Gheorghiu şi „anul sabatic”: promisiunea care sună bine! Ce-ar fi dacă ar fi?

„Încă n-am claritate completă pe ce urmează…”, a spus Oana Gheorghiu recent, apropo de funcția de vicepremier. A adăugat că are în portofoliu reforma companiilor de stat, debirocratizarea, digitalizarea — dar că mai întâi e nevoie de un „proces de curăţenie” în administraţie, de eliminat suprapuneri de roluri şi consolidat impactul acţiunilor.

Această declaraţie are două feţe:

Una pozitivă – cine nu vrea o administraţie mai simplă, mai transparentă, fără şmecherii –, şi una care ridică un mare semn de întrebare: dacă e nevoie de curăţenie şi clarificare, de ce până acum administraţia a rămas un teren de clientelă şi matrapazlîc?

„Cea mai mare nevoie pe care o avem este de oameni care să dorească să vină să pună umărul, pe condiţiile salariale pe care le are în acest moment Guvernul României… Le-am propus unora să-şi ia un an sabatic pentru ţară, pentru că va fi foarte provocator.” — Oana Gheorghiu, 12 novembrie 2025 .

Gheorghiu subliniază cu sinceritate că oamenii din ministere „chiar vor să facă treabă”, şi că a venit la Guvern ca să conducă cu ritm mai alert decât „ritmul obişnuit al statului”.

E un discurs atractiv – dar dacă tot pornim de la ideea că salariile actuale sunt „foarte mici” pentru a atrage oameni pregătiţi, conform declarației ei că are 14.000 lei şi că „trebuie să-i convingem să vină pe salarii reduse” – atunci vine întrebarea sinceră: unde sunt acei oameni, ce garanţii avem că vin şi ce li se cere în schimb?

Fără să fim cinici din start:

Da, e bine că apare cineva din societatea civilă în Guvern. Dar „anul sabatic” fără ”ciordeli” la care face referire, fără mangleli, fără matrapazlîcuri — e deocamdată o utopie. Riscă, deci, să devină o altă pledoarie – elegantă – pentru ceea ce deja ştim: statul în România permite (și încurajează) magicienii șmenului. Iar dacă promisiunea e clară, dar instrumentele lipsesc — legea, sancțiunile, transparenţa, responsabilizarea – atunci „curăţenia” rămâne un film de lobby.

Deci, ce trebuie urmărit de aproape:

• ce echipă compune pentru portofoliul ei de reformă – cine sunt oamenii, cu ce experienţă, ce mandat clar vor avea?
• ce instrumente legale va propune – pentru restructurarea companiilor de stat, eliminarea funcţiilor inutile, agilizarea digitalizării – şi când le are gata?
• ce indicatori clari va folosi – cum va măsura impactul „curăţeniei” în administraţie? Câte posturi inutile desfiinţate, câte agenţii comasate, cât timp mediu la ghişeu redus etc?
• ce garanții de independenţă are – pentru că Guvernul şi parlamentul vor fi factorii politici, iar promisiunea e că statul să funcţioneze „pe fapte, nu pe relații”.

Dacă Oana Gheorghiu reuşeşte să nu transforme acest mandat într-o palmă dată aşteptărilor – adică să livreze ceva palpabil în 12 luni – vom putea vorbi de începutul unei schimbări reale. Dacă nu, rămânem cu un moment bun pentru fotografie, dar cu administraţia care respiră acelaşi aer vechi de clientelă şi relaţii.

Utopie sau deziderat național?

Să ne imaginăm clipa miraculoasă în care România apasă butonul „pauză la furat”. Un an sabatic, fără șmenuri, fără mangleli, fără combinații cu ștaif.

Țara întreagă intră la detox moral, iar Europa își face cruce și vine în pelerinaj să vadă minunea: funcționari care chiar muncesc, primari care semnează fără șpagă și contabili publici care nu mai „rotunjesc” nimic.

Ar fi primul an din istorie când bugetul nu se scurge pe sub ușă — și primul în care România ar deveni o destinație turistică de studiu: țara în care s-a luat o pauză de la furat.

Cum ar arăta „pelerinajul în Țara-fără-șmen”

• Traseul Încrederii: circuit cu instituții-model deschise publicului (DNA, Curtea de Conturi, instanțe-pilot, hub-uri de digitalizare), cu tururi ghidate și demonstrații live: cum se depune o cerere online, cum urmărești un contract public, cum recuperezi prejudicii.
• Memorialul Manglelii: expo interactivă cu „metode istorice” de căpușare, explicate pe bune, plus sala „așa NU”, unde vezi licitații simulate corect, comparator de prețuri, audit transparent.
• Ruta Companiilor Curate la Factură: fabrici și IMM-uri care acceptă audit deschis o zi pe lună; vizitatorii văd cum arată business-ul fără șpagă.
• „Sigiliul Zero Șmen”: certificat anual pentru hoteluri, restaurante, taxiuri, clinici, primării. Ai sigiliu? Primești listare premium în ghiduri, pachete city-break tematice, reduceri la bilete de transport.

De ce ar curge banii (nu doar selfie-urile)

• Dividendele de încredere: când reputația sare de la „țară de șușanele” la „experiment european de integritate”, vin conferințe, festivaluri, sport, tech. Fiecare eveniment mare trage după el cazare, masă, transport, furnizori locali.
• Diaspora reactivată: românii plecați revin nu doar la rude, ci la investiții mici: pensiuni, food-trucks, ateliere. Un climat curat taie riscul perceput și deblochează banii ținuți la distanță.
• Brand de țară cu poveste: „România – 12 luni fără șpagă”. E slogan care prinde și se vinde. Jurnaliști, influenceri, ONG-uri vin să vadă cum. Asta înseamnă rezervări, city-break-uri, bilete de avion.

Ce trebuie pus pe masă în primele 90 de zile

• Portal live „Unde s-au dus banii” (contracte, livrabile, penalități, urmăririle la zi).
• Linie unică de sesizări cu răspuns public în 15 zile și statistici săptămânale.
• Top lunar „Primăriile fără cocleală” (timp de emitere acte, licitații competitive, feedback cetățeni).
• Control aleator la autorizații și ghișee; fiecare control publică „fișa de popas” (câte minute, ce s-a cerut, ce s-a rezolvat).
• Pachete turistice tematice: „Weekend fără șpagă la București/Cluj/Timișoara” – tur ghidat prin instituții deschise, plus business-uri cu Sigiliu Zero Șmen.

Cu mușcătură

Utopic? Da. Dar dacă România ar reuși un singur an în care instituțiile își fac treaba la vedere, fără mânăreli și matrapazlâcuri, ar câștiga ceva mai tare decât „miliardele din turism”: ar câștiga reflexul. Iar după ce-ai gustat un an fără șpagă, e greu să mai suporți gustul vechiului sistem.