Oficial: Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte al USR. „Rămân simplu membru de partid”

Publicat: 07 feb. 2022, 18:02, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Oficial: Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte al USR. „Rămân simplu membru de partid”

Dacian Cioloș a anunțat luni seară că renunță la funcția de președinte al USR, nemulțumit că nu a găsit sprijinul majorității din Biroul Național pentru programul politic propus.

Am considerat firesc și de bun simț să-mi prezint demisia pentru că sensul pentru care am candidat a fost să contribui la modernizarea partidului. Pentru ca acest lucru să se întâmple, aveam nevoie de sprijinul Biroului Național”, a declarat Cioloș într-o conferință de presă organizată luni seară.

Cioloș a anunțat că rămâne în continuare membru de partid. Președinte intermimar va fi Cătălin Drulă până la organizarea de alegeri pentru un nou președinte, a mai spus Cioloș.

Ar trebui o dezbatere și legată de schimbarea statutului. Membrii să nu plece din partid, să rămână să se bată ca acest partid să se modernizeze. Structurile să fie adaptate vremurilor”, a îndemnat Cioloș.

Punctele din programul politic pe care le dorea Cioloș adoptate vizau:

– o comisie de experţi care să propună miniştrii;

– demiterea secretarului general al USR, Geroge Marussi, şi impunerea unei alte persoane;

– interzicerea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie.

Nu mai candidez la funcția de președinte, nu mai are niciun sens. Sunt în momentul de față europarlamentar, îmi voi continua mandatul, voi continua dialogul cu colegii, rămânem împreună”, a lămurit Cioloș rolul său în partid.