Noroc că oaia s-a salvat singură de sub pod. Autoritățile, libere de Rusalii

Publicat: 12 iun. 2022, 14:00, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Noroc că oaia s-a salvat singură de sub pod. Autoritățile, libere de Rusalii

Din cele 20 de oi surprinse sub dărâmăturile podului prăbușit de peste râul Siret, care face legătura între localitățile Luțca și Sagna, doar cinci au supraviețuit, dacă o punem la socoteală și pe ultima, care a ieșit singură chiar duminică dimineață de sub pod după trei zile.

Cât despre autoritățile care ar fi trebuit să găsească o soluție în situația ei, acestea au fost libere de Rusalii, așa că noroc că animalul a avut prezență de sperit și a îeșit din încurcătură. În cazul ciobanului, norocul lui a fost că se afla la umbră sub un copac ceva mai departe la momentul incidentului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț a anunțat, sâmbătă, că pompierii au identificat 20 de animale surprinse sub pod, iar dintre acestea patru au fost scoase în viață, fiind predate proprietarului, în timp ce alte 16 oi au fost găsite moarte.

În același timp, cel puțin o oaie părea să fie încă în viața, fiind surprinsă sub elementele prăbușite ale podului, spuneau cei de la ISU Neamţ.

„Cum orice viață contează, au fost căutate soluții pentru scoaterea acestor oi din zona respectiva. Specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Neamț ne-au comunicat că orice intervenție asupra podului poate genera prăbușiri ale elementelor acestuia. În acest context, zona în care este interzis accesul este la o distanță egală cu înălțimea elementelor din podul prăbușit”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Până la urmă, a fost adus un excavator, care a făcut o breșă sub dărâmături, astfel încât oaia încă în viață să poată să iasă, ceea ce până la urmă s-a și întâmplat.

Podul de peste râul Siret din comuna Sagna, de pe drumul județean DJ 207A, dintre localitățile Luțca și Sagna, s-a prăbușit în cursul zilei de joi, 9 iunie. În incident au fost prinse două autovehicule care treceau pe pod, iar unul dintre șoferi a fost rănit.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz.