Omicron. În cazul copiilor, apare un simptom nou: erupții cutanate!

Publicat: 29 dec. 2021, 08:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Omicron. În cazul copiilor, apare un simptom nou: erupții cutanate!

Un medic britanic atrage atenția că varianta Omicron a coronavirusului Sars-CoV-2 ar fi responsabilă de simptome cutanate în cazul copiilor infectați.

Varianta Omicron este asociată cu simptome specifice? Deocamdată nu există un răspuns ferm la această întrebare. Unii medici cred că au identificat totuși un simptom: transpirațiile nocturne. Dar și asupra acestui simptom opiniile sunt împărțite.

Dr. David Lloyd, medic și chirurg, citat de Top sante, estimează că varianta Omicron ar fi la originea unui simptom specific la copii: o erupție cutanată bruscă, pe care acesta o numește ”eczemă”.

Potrivit dr. David Lloyd, aproximativ 15% dintre copiii contaminați cu varianta Omicron fac această erupție cutanată: sub foma unor ”coșuri” roșii și/sau pete roșii care apar brusc pe piele.

Acest simptom specific se adaugă altor simptome știute deja în cazul infectării cu coronavirusul Sars-CoV-2: o jenă în gât, tuse seacă, strănut, dureri ale articulațiilor și musculare, dureri de cap, stare de oboseală, scăderea poftei de mâncare…