Omicron reprezintă 40% din totalul cazurilor Covid din Londra

Publicat: 13 dec. 2021, 22:19, de Raluca I. Heroiu, în Internațional
Omicron reprezintă 40% din totalul cazurilor Covid din Londra

Marea Britanie anunță că Omicron se răspândeşte „într-un ritm fenomenal, care dublează la fiecare două-trei zile numărul infectărilor”. Se pare că această nouă tulpină a ajuns deja să reprezinte 40% din totalul cazurilor Covid din Londra, conform autorităților britanice.

„Se răspândeşte cu un ritm fenomenal, cu o rată pe care nu am mai văzut-o niciodată până acum şi care dublează la fiecare două-trei zile numărul infectărilor”, a declarat secretarul de stat pentru Sănătate, Sajid Javid.

Oficialii au lansat și un apel pentru vaccinarea cu doza booster, care ar oferi o protecție mai mare împotriva tulpinii sud-africane, relatează Reuters. Persoanele vaccinate cu doar două doze sunt vulnerabile în faţa acestei noi variante virale, susțin oficialii de la Londra.

Primele cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost detectate pe 27 noiembrie în Marea Britanie. Potrivit specialiştilor britanici, dacă nu vor fi adoptate măsuri rapide, aproximativ 1 milion de persoane vor fi infectate până la sfârşitul lunii decembrie cu varianta Omicron, despre care oamenii de ştiinţă susţin că este capabilă să infecteze persoanele vaccinate cu două doze.

„Ceea ce ştim despre Omicron este că se răspândeşte cu un ritm fenomenal, cu o rată pe care nu am mai văzut-o niciodată până acum şi care dublează la fiecare două-trei zile numărul infectărilor(…)Acest lucru înseamnă că ne vom confrunta cu un val mareic de infectări, ne aflăm încă o dată într-o cursă între vaccinare şi răspândirea virusului „, a declarat secretarul de stat pentru Sănătate din Marea Britanie, Sajid Javid, pentru Sky News.