A fost identificată victima care a murit carbonizată sâmbătă dimineață într-un Mercedes, în parcarea supermarketului Profi din Arad. Este vorba de Ioan Crișan (66 de ani), fostul socru al deputatului liberal Sergiu Bîlcea.
Conform surselor citate de aradon.ro, Crișan băuse după ora 7 dimineața o cafea la localul de lângă supermarket, după care s-a urcat în mașină, să plece.
Martorii spun că mașina ar fi explodat la ieșirea din parcare, iar suflul deflagrației a fost atât de puternic încât a spart mai multe geamuri ale blocului din apropiere.
Din cauza carbonizării, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad nu au putut stabili inițial dacă victima este bărbat sau femeie.
Miliardari de carton ai anilor 90 explodează in Romania ?