Orban, anunț despre obligativitatea vaccinării anti Covid 19

Publicat: 23 nov. 2020, 11:35, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Orban, anunț despre obligativitatea vaccinării anti Covid 19
Efecte adverse ale vaccinului anti-COVID

Preconizata campania de vaccinare împotriva noului tip de Coronavirus nu va fi una obligatorie, a anunțat luni premierul Ludovic Orban. De altfel, nici nu ar putea fi, în condițiile în care cele mai optimiste date anunță peste 12 milioane de doze, abia spre primăvară, la o populație de 19,4 milioane.

Întrebat dacă va fi obligatorie campania de vaccinare împotriva noului Coronavirus, premierul a fost ferm.

„Campania nu va fi obligatorie, autoritățile nu pot obliga pe cineva să se vaccineze. Noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării. Încercăm să îi convingem să se vaccineze dar, evident, nu putem obliga pe cineva să se vaccineze. Sigur că vaccinarea e cea mai bună soluție pentru a nu contracta această boală, o campanie reușită de vaccinare e cea care poate să ne conducă la revenirea la normalitate, într-un orizont de timp rezonabil”, a răspuns luni Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă.

Conform datelor anunțate până în prezent, României i-ar reveni aproximativ 12 milioane de doze din cele 300 contractate de Uniunea Europeană. Primele vaccinuri ar putea ajunge în decembrie, urmând a fi folosite în ianuarie, conform declarațiilor făcute la sfârșitul lunii trecute de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Optimismul său e temperat chiar de premier, care a spus că pe scară largă populația ar putea spera să fie imunizată abia în aprilie – mai, dată până la care s-ar produce milioanele de doze necesare.