Ordonanță de urgență cu privire la contribuţia personală pentru unele servicii medicale

Guvernul urmează să prelungească în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale.

În condiţiile în care aceştia optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Prin acelaşi proiect de OUG se va reglementa stabilirea, începând cu trimestrul al doilea al acestui an, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic.

Prin aceste măsuri se urmăreşte deopotrivă asigurarea unei sustenabilităţi financiare a furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru justificarea cheltuielilor şi pentru realizarea unui control al costurilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, preîntâmpinându-se apariţia unor disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative„, se arată în nota de fundamentare a proiectului, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...