Panică la Jupiter din cauza unui obiect plutitor pe mare

Publicat: 15 sept. 2023, 18:30, de Victor Scarlat, în Ultimă oră , ? cititori
Panică la Jupiter din cauza unui obiect plutitor pe mare

Mai mulți oameni aflați pe o barcă în largul mării au trăit momente de panică, din cauza unui obiect plutitor aflat pe mare în zona stațiunii Jupiter.

Obiectul avea o formă asemănătoare cu o mină marină de mari dimensiuni. Oamenii au sunat la serviciul de urgență 112.

Autoritățile au confirmat prezența obiectului plutitor, numai că era vorba de o baliză.

”Obiectul plutitor aflat pe mare, în zona travers Jupiter este o baliză, iar prezența acesteia a fost anunțată pentru navigatori prin Avizul ARN nr 81/2022, emis de Direcția Hidrografică Maritimă”, potrivit unor surse MApN.