Parisul, aproape de tragedie. Doi teroriști, prinși înainte de „a arunca totul în aer”

Publicat: 30 dec. 2022, 20:15, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Parisul, aproape de tragedie. Doi teroriști, prinși înainte de „a arunca totul în aer”

Doi suspecţi de terorism, care voiau „să arunce totul în aer”, au fost arestaţi în gara Montparnasse din Paris.

Doi suspecţi care aveau asupra lor nouă butelii de gaz au fost arestaţi vineri în gara Montparnasse, la Paris, sub suspiciunea de terorism, a declarat o sursă bine informată pentru „Le Figaro”.

Eric, un francez în vârstă de 51 de ani, şi Abdelwahed, un libian în vârstă de 29 de ani, au fost reţinuţi în jurul orei locale 7.45, în timp ce strigau că vor să arunce totul în aer. Au fost duşi la secţia de poliţie, unde au repetat aceleaşi ameninţări.

În geanta lor, poliţiştii au descoperit cele nouă butelii de gaz, toate pline, dar descrise ca fiind „inofensive”. Cei doi suspecţi nu aveau asupra lor niciun sistem de aprindere.

Aceştia au fost reţinuţi în cadrul unei proceduri deschise pentru „apologia terorismului”.

Totuşi, ca măsură de precauţie, în gară a fost efectuat un control de securitate discret, la care au participat inclusiv geniştii de la laboratorul central al Prefecturii poliţiei.

Potrivit informaţiilor „Le Figaro”, ministrul de interne, Gérald Darmanin, i-a cerut şefului poliţiei, Laurent Nuñez, să întărească fără întârziere securitatea în toate gările.

În septembrie 2016, un comando de femei islamiste a fost neutralizat după ce a încercat să arunce în aer un Peugeot 607 încărcat cu butelii de gaz în apropiere de Catedrala Notre-Dame din Paris. Ancheta a stabilit că fanaticele, descrise ca adepte ale ideologiei promovate de organizaţia teroristă Stat Islamic, fuseseră coordonate de la distanţă din Siria.