Pariul cu o cotă imensă pus pe Nicușor Dan
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/Nicusor-Dan-Youtube1-1024x768-1.png)
Pe lângă pariurile obișnuite, legate de câștigătorul alegerilor prezidențiale din România, există în oferta bookmakerilor și o ofertă inedită. Acesta este legat de „Ipoteza lui Riemann”.
O casă de pariuri din România a introdus în ofertă și un pariu mai puțin obișnuit. Astfel, dacă „Nicușor Dan va demonstra Ipoteza lui Riemann inainte de Turul 2”, cei care cred că da primesc de 500 de ori banii mizați. Ipoteza lui Riemann este considerată a fi una dintre cele șapte mari probleme rămase încă nerezolvate în matematică.
Ipoteza lui Riemann este strâns legată de modul în care sunt distribuite numerele prime. Dacă ipoteza este adevărată, atunci distribuția numerelor prime este „cât se poate de regulată” în sensul descris de formulele matematice derivate din analiza funcției zeta.
Este una dintre cele șapte probleme ale mileniului pentru care Institutul Clay oferă un premiu de un milion de dolari pentru demonstrarea sau infirmarea ei.
A fost formulată pentru prima oară de Bernhard Riemann în 1859, este una din cele mai celebre și mai importante probleme nerezolvate din matematică. A rămas o întrebare deschisă timp de aproape 150 de ani, deși rezolvarea ei a atras eforturile concentrate ale multor matematicieni. Spre deosebire de alte probleme celebre, este mai atractivă pentru profesioniștii domeniului decât pentru amatori.
Nicușor Dan este dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, loc obținut atât în 1987, cât și în 1988, prin rezolvarea corectă a tuturor subiectelor de la examen, ceea ce i-a adus aurul „pur” la cele două competiții, scrie edupedu.ro.
Nicușor Dan a absolvit în 1992 Facultatea de Matematică de la Universitatea din București, iar în 1995 a absolvit Ecole Normale Superieure din Paris. În 1993 și-a obținut masteratul în matematică la Universitatea Paris 11, iar în 1998 și-a dat doctoratul în matematică la Universitatea Paris 13.